Data publicării:

DNA face percheziții la Primăria Iaşi şi Poliţia Locală. Dosar de corupție cu fapte din 2018

Autor: Julia Pandi | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi fac miercuri dimineaţă cinci percheziţii, două dintre acestea fiind efectuate la birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei comise în cursul anului 2018, informează Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, instituţiile publice vizate sunt Poliţia Locală şi Primăria Iaşi. Sursele citate mai arată că sunt investigate posibile fapte de abuz în serviciu.

"Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în cinci locaţii, dintre care două sunt birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi, se menţionează într-un comunicat de presă al DNA.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel