DNA. Dosar Tel Drum, sechestru. ÎCCJ, un nou termen de judecată
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie discută miercuri contestaţia depusă de Tel Drum, prin care societatea cere ridicarea sechestrului pus de DNA pe bunurile şi conturile companiei.
La termenul anterior, din 31 ianuarie 2017, un avocat al companiei Tel Drum a solicitat recuzarea judecătorului Valentin Horia Şelaru, pe motiv că magistratul s-ar mai fi pronunţat în acest dosar, însă cererea a fost respinsă.
Pe 17 ianuarie, DNA a anunţat că a pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.
[citeste si]
Tot atunci, procurorii au extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.
Liviu Dragnea este urmărit penal în acest dosar pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News