Data publicării:
DNA. Cristian David, reținut pentru 24 de ore
Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Cristian David este acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni, în 2007, la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în cazul unui teren de 15 hectare.
Cristian David este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreputului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Procurorii au arătat, în documentele citate, că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, director cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.
Citește și: Cristian David a demisionat din PNL, după solicitarea DNA. Chirieac: Începe să fie ziua și demnitarul
În schimbul intervenţiei lui Cristian David la prefectul judeţului Buzău, Niţescu ar fi pretins şi primit 1,1 milioane de euro de la Mladin, spunându-i acestuia că ministrul Internelor a pretins 500.000 de euro.
În 1 februarie 2008, Niţescu şi Adrian Mladin au mers împreună la o bancă din centrul Capitalei, de unde Mladin a scos 500.000 de euro. Ulterior, cei doi au mers la sediul Ministerului Internelor, unde Niţescu i-a dat lui Cristian David cei 500.000 de euro, susţin procurorii.
Cristian David a fost denunţat în 2014, iar DNA a cerut, în 10 noiembrie, aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor, pentru luare de mită. În 19 noiembrie 2014, Traian Băsescu, şeful statului la acea dată, anunţa că a făcut solicitarea pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Cristian David, precizând că decizia nu înseamnă că acesta este vinovat, dar va merge în faţa procurorilor pentru clarificări.
Citește și: Mama unui fost ministru, urmărită penal de procurorii DNA
Cristian David afirma că nu a avut niciun fel de implicare în emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate.
Într-un alt dosar, DNA anunţa, în 5 martie 2014, că David, la data faptelor având funcţia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, este urmărit penal pentru abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcţie, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.
Cristinel Bîgiu şi finul acestuia, Florin Colgiu, acuzaţi de luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune, au fost arestaţi în 7 decembrie 2014, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Bîgiu este urmărit penal pentru că ar fi cerut şi primit bani în schimbul unor contracte pe bani publici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News