Data actualizării:
Data publicării:

DNA cerea arestarea preventivă a lui Piedone

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi cele două angajate ale primăriei vor fi prezentaţi, sâmbătă, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul privind tragedia de la Clubul 'Colectiv'.

Fostul edil a fost reţinut vineri noapte de procurorii DNA pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual. În dosar au fost reţinute Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi Luminiţa Larisa Ganea, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi la fals intelectual.

'În calitate primar, inculpatul Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor (...), prin aceea că a emis acordul de funcţionare 3909/14.01.2015 şi autorizaţia de funcţionare 369/14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către SC Colective Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr 7, sector 4 Bucureşti. Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei, în urma cărora reprezentanţii SC Colective Club, care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei', se arată într-un comunicat al DNA postat sâmbătă pe site-ul instituţiei.

Procurorii susţin că, pentru a autoriza funcţionarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colective Club SRL îndeplinea cerinţelor legale necesare avizării.

'Inculpatele Iofciu şi Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale i prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urma le-a întocmit, iar prima le-a avizat', au mai reţinut anchetatorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel