Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, miercuri, preşedintelui Traian Băsescu avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, liberalul Cristian David, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii.
"Din referatul întocmit de procurori rezultă că există indicii rezonabile potrivit cărora, pentru a justifica în declaraţia de avere depusă la data de 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, numitul David Cristian a consemnat în fals, la rubrica „venituri din alte surse”, primirea a 60.000 euro, cu titlu de „restituire împrumut”, de la mama sa", se arată în comunicatul DNA.
"Pentru ca la rândul său, mama demnitarului să poată justifica deţinerea legală a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului său, acesta a efectuat demersuri astfel încât, cu o persoană de încredere, a fost încheiat formal un antecontract de vânzare – cumpărare a unui apartament în care se atesta, în mod nereal, faptul că mama ministrului delegat ar fi vândut acelei persoane un apartament în judeţul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Această sumă a fost justificată de ministrul delegat printr-un aşa-zis împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca să-şi construiască o casă şi la momentul încheierii actului care ar atesta vânzarea fictivă a apartamentului menţionat, mama sa i-ar fi „restituit” împrumutul.
Probele administrate în cauză, în perioada premergătoare încheierii actul de vânzare cumpărare aparent, au relevat că numitul David Cristian a fost profund preocupat de necesitatea încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare între mama sa şi o altă persoană, întrucât nu deţinea un act licit pentru suma de 60.000 euro pe care trebuia să o menţioneze în declaraţia sa de avere", precizează comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie