Data publicării:
DNA cere arestarea omului de afaceri Ilie Carabulea
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) cer arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea pe motiv că a încălcat măsurile controlului juridiciar și a comunicat cu alți inculpați sau martori din dosar, potrivit informațiilor furnizate Antena 3.
Nu ar fi prima oară când Ilie Carabulea a încălcat măsurile impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție. Același lucru s-a întâmplat și în iulie 2014, când, aflat în arest la domiciliu, "a luat legătura cu alți inculpați din dosar și a instalat un sistem de monitorizare la domiciliu, conectat la serverul Carpatica, prin intermediul căruia a avut acces online la imaginile de pe camerele de supraveghere de la sediul Carpatica și la activitatea desfășurată de alți inculpați și martori.
Ilie Carabulea, proprietar al firmelor S.C. ATLASSIB S.R.L. și S.C. TRANSCAR S.R.L. (societăți prin intermediul cărora deține și controlează în mod indirect societatea de asigurări S.C. CARPATICA ASIG S.A.) este acuzat de săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals.
Iată comunicatul DNA care anunță că a fost trimisă către Curtea de Apel cererea de arest preventiv pe numele lui Ilie Carabulea:
"Propunerea de arestare preventivă a fost formulată ca urmare a faptului că inculpatul Carabulea Ilie a încălcat în mod repetat obligațiile impuse prin Încheierea din 12.02.2015, emisă de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, și anume:
- să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței;
- să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu ceilalți inculpați, cu martorii sau experții din această cauză;
- să nu desfășoare activitatea de administrator în cadrul vreunei societăți comerciale;
- să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News