DNA cere arestarea Elenei Udrea. O nouă acuzaţie: luare de mită
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Procurorii DNA au extins acuzaţiile în ceea ce o priveşte pe deputata Elena Udrea şi cer arestarea ei.

Procurorii DNA o mai acuză pe deputata Elena Udrea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, pentru a sesiza 'Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită', dar şi pe ministrul Justiției, 'pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită'.

Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel