Data actualizării:
Data publicării:

DNA, anunț surprinzător pentru Dan Șova. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premieră în cazul Șova! Este pentru prima dată când DNA a decis ca un senator reținut să fie prezentat, în aceeași zi, în fața magistraților cu cerere de arestare preventivă.

Iată comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 decembrie 2015, a inculpatului ȘOVA DAN-COMAN, senator, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Măsura preventivă a fost dispusă de procurori, având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului Șova Dan-Coman.

În ordonanța de reținere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2011 - iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. (detalii în comunicatul nr. 1822 din 19 noiembrie 2015).

Inculpatului Șova Dan-Coman i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Acesta va fi prezentat, la data de 3 decembrie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel