Pierderea unui părinte este pentru majoritatea oamenilor o încercare cumplită. Mi-am pierdut tatăl în 2003. Durerea nu a trecut nici astăzi. Singura diferență față de momentul de atunci este că am învățat să trăiesc cu ea. După ce l-am pierdut, ani de zile m-am frământat că nu i-am arătat destul cât de mult l-am iubit. Că nu i-am arătat tot respectul pe care i-l purtam. Că nu am stat suficient cu el, că nu am comunicat destul, că nu l-am mângâiat destul, că nu l-am făcut suficient de mândru de mine. Că nu i-am arătat recunoștința, nu c-am apărut pe lume, ci recunoștința de a fi avut un tată ca el.

Sunt convins că și dl. Boc a simțit ceva asemănător la pierderea părintelui. Și acesta ar putea fi și răspunsul său la cea mai cretină întrebare adresată de un reporter TV în România în ultimii 20 de ani: “Dle. Boc, cum vă simțiți acum, când v-a murit tatăl?”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News