Data publicării:
Djokovic susține că nu regretă ratarea mai multor turnee de Mare Şlem pentru că nu s-a vaccinat împotriva Covid-19
Novak Djokovic a ratat două dintre cele patru turnee de Mare Şlem din acest an pentru că nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, însă tenismanul sârb a declarat că nu regretă decizia sa, informează Reuters.
Djokovic a câştigat titlurile la Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon în 2021, dar nu şi-a putut apăra coroana la Melbourne Park în acest an, după ce a fost expulzat din Australia înaintea turneului major de la antipozi, din cauza statutului său de nevaccinat.
Campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit 21 de titluri de Mare Şlem în cursul carierei sale, nu s-a putut deplasa apoi la New York, în vederea participării la US Open, din acelaşi motiv.
"Nu am niciun regret. Sunt trist că nu am putut juca, însă este decizia pe care am luat-o. Ştiam care vor fi consecinţele, aşa că le-am acceptat. Asta-i tot", le-a declarat Djokovic jurnaliştilor joi la Londra, unde urmează să participe la competiţia pe echipe Laver Cup.
Djokovic a primit o interdicţie de călătorie în Australia pentru o perioadă de trei ani, în momentul expulzării sale, în premierul australian Scott Morrison a spus ulterior că interdicţia ar putea fi ridicată, pentru a-i permite sârbului să participe la următoarele ediţii ale primului turneu major al sezonului, pe care l-a câştigat de nouă ori în cariera sa (un record).
"Aştept veştile. Acest lucru nu depinde de mine în acest moment. Sper că voi primi veşti pozitive în curând", a adăugat fostul număr unu mondial.
Novak Djokovic nu a mai disputat niciun meci în circuitul profesionist după succesul său de la Wimbledon, în luna iulie, neputând lua parte la turneele nord-americane din circuitul ATP, din cauza statului său de nevaccinat, notează Agerpres.
Reacțiile stârnite de anunțul retragerii lui Federer. Serena, Messi și, într-un final, Djokovic au transmis câte un mesaj
"Roger Federer, reverenţa referinţei" titrează elegant Le Figaro, cotidian dîntr-o ţară, Franţa, unde popularitatea elveţianului este imensă, chiar dacă a câştigat doar o singură dată turneul de la Roland Garros, pe care l-a evitat uneori.
"Întregul său joc s-a limitat la artă şi sublim", scrie la rândul său L'Equipe. Federer nu ar putea fi considerat cel mai mare sportiv al tuturor timpurilor, înaintea lui Pele, Muhammad Ali, Usain Bolt sau Michael Jordan?, se întreabă ziarul din Hexagon.
Sydney Morning Herald din Australia scoate în evidenţă şi dimensiunea artistică a jocului lui Federer, câştigătorul Openului Australiei în şase ocazii. În opinia publicaţiei de la antipozi, Federer a ridicat tenisul "la o formă de artă". "Cu cât l-ai studiat mai mult, cu atât mai mult ai observat că niciun element nu a fost precipitat sau forţat", afirmă ziarul despre marea fluiditate a jocului său şi despre impresia de uşurinţă pe care o arăta pe teren.
În Elveţia, patria campionului, Le Temps scrie în editorialul său că Federer "va fi amintit mai ales pentru dragostea faţă de tenis şi pentru stilul său unic, făcut din uşurinţă, frumuseţe şi tăcere".
În Spania, cotidianul El Pais afirma că anunţul retragerii jucătorului cu 103 trofee, chiar dacă nu constituie o surpriză în sine, "nu îl face mai puţin dureros"
Evident, înapoi în Elveţia, domină şi tristeţea. Acum s-a terminat', scrie Basel Zeitung. "Parcă ţi-ai lua rămas bun de la o persoană dragă", cotidianul din Basel, regiunea natală a lui Federer.
"Roger Federer nu va mai juca decât în inimile şi în amintirile noastre", regretă la rândul său La Tribune de Geneve.
În Marea Britanie, BBC preia o formulă a lui Novak Djokovic, unul dintre cei doi mari rivali ai lui Federer în primele două decenii ale secolului XXI: "Trebuie să te întrebi dacă vine de pe aceeaşi planetă".
"Cu un forehand graţios, un serviciu precis, o privire blândă asupra mulţimii, elveţianul a cucerit inimile fanilor ca nimeni altul înaintea sa", afirmă BBC, aducând un omagiu, dincolo de sportiv,unui om şi gentleman plin de clasă.
Unda de şoc provocată de anunţul retragerii elveţianului, la scurt timp după cea a unei alte legende a tenisului, Serena Williams, s-a simţit până în China.
Ziarul The Paper din Shanghai, unde Federer a câştigat de două ori Turneul Campionilor, îl consideră pe elveţian "un vechi prieten al oamenilor din Shanghai.
Pentru Indian Express, la New Delhi, tocmai s-a întors o pagină" prin anunţul lui Federer, la trei zile după explozia spaniolul Carlos Alcaraz (19 ani), noul număr mondial, graţie triumfului său de la US Open.
Potrivit New York Times, care relatează cum "un băiat de mingi s-a transformat într-unul dintre cei mai străluciţi sportivi ai lumii", Rafael Nadal şi Novak Djokovic, deşi au câştigat mai multe turnee de Grand Slam, nu pot rivaliza cu Roger Federer în ceea ce priveşte graţia şi clasa, arătate atât pe teren, cât şi în afara competiţiei.
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (7 ATP) a evocat vineri seara, pe Instagram, "mai mult de un deceniu de momente şi confruntări incredibile pe teren" cu elveţianul Roger Federer, reacţionând destul de târziu la anunţul de retragere al legendei tenisului elveţian cu o zi înainte, scrie AFP.
"Roger, este greu să trăiesc o astfel de zi şi să exprim în cuvinte tot ceea ce am împărtăşit împreună în acest sport. Mai mult de un deceniu de momente incredibile şi meciuri memorabile", a scris sârbul pe reţeaua de socializare, la mai bine de 24 de ore de la anunţul retragerii lui Federer.
AFP nota, vineri după-amiaza, că Djokovic nu a avut nicio reacţie la anunţul făcut joi de elveţianul Roger Federer privind retragerea din activitatea competiţională.
Djokovic, care alături de Rafael Nadal şi Federer au format aşa-numitul "Big 3", nu postase iniţial niciun mesaj pe conturile sale de pe reţelele sociale, spre deosebire de spaniol, care şi-a salutat "prietenul şi rivalul" şi a mărturisit că nu şi-ar fi dorit ca elveţianul să ia o asemenea decizie.
Djokovic admira în urmă cu câţiva ani talentul lui Federer ('Imposibil să nu mă întreb dacă este de pe aceeaşi planetă cu noi').
De-a lungul timpului, Nadal şi Federer şi-au arătat adeseori prietenia, în ciuda rivalităţii de pe teren. Împreună, uneori, s-au distanţat de Djokovic, mai ales când sârbul a anunţat în 2020 crearea unei noi asociaţii a jucătorilor profesionişti de tenis independent de ATP, ignorând apelurile la unitate venite din partea lui Federer şi Nadal.
"Tăcerea" lui Djokovic este o surpriză şi pentru presa sârbă, cotidianul Kurir titrând: "Mesajul lui Novak pentru Federer lipseşte" şi "Un Nole mereu tăcut".
Totuşi, în afară de Djokovic, nici britanicul Andy Murray, o altă legendă a tenisului, nu a comentat deocamdată decizia elveţianului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News