Djokovic şi Nadal, calificaţi în sferturile de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Sârbul Novak Djokovic şi spaniolul Rafael Nadal, principalii favoriţi ai turneului masculin de tenis de la Paris, s-au calificat în sferturile de finală ale acestei competiţii de categoria ATP Masters 1.000, ambii înregistrând joi a 50-a victorie de la debutul acestui sezon.
Djokovic, numărul unu pe lista capilor de serie, a dispus cu 7-6 (9/7), 6-1 de britanicul Kyle Edmund, iar în turul următor îl va înfrunta pe grecul Stefanos Tsitsipas, în faţa căruia va avea ocazia să-şi ia revanşa după înfrângerea pe care a suferit-o luna trecută, la Mastersul 1.000 de la Shanghai (China), unde cei doi s-au întâlnit tot în faza sferturilor de finală.
Tsitsipas, care are asigurată deja prezenţa la Turneul Campionilor de la Londra, l-a eliminat joi, în optimi, pe australianul Alex De Minaur, în faţa căruia s-a impus cu 6-3, 6-4.
Rafael Nadal, favoritul numărul 2, care va urca începând de luni pe prima poziţie a clasamentului ATP, detronându-l pe Djokovic, l-a învins la rândul său tot în două seturi, 6-4, 6-4, pe elveţianul Stan Wawrinka, cap de serie numărul 16.
Ibericul se va lupta pentru un loc în semifinale cu francezul Jo-Wilfried Tsonga, care a trecut greu, cu 2-6, 6-4 7-6 (8/6) de germanul Jan-Lennard Struff, după ce a salvat două mingi de meci.
Rezultate - optimi de finală:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Kyle Edmund (Marea Britanie) 7-6 (9/7), 6-1
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.7) - Alex De Minaur (Australia) 6-3, 6-4
Christian Garin (Chile) - Jeremy Chardy (Franţa) 6-7 (4/7), 6-4, 7-6 (8/6)
Grigor Dimitrov (Bulgaria) - Dominic Thiem (Austria/N.5) 6-3, 6-2
Denis Shapovalov (Canada) - Alexander Zverev (Germania/N.6) 6-2, 5-7, 6-2
Gael Monfils (Franţa/N.13) - Radu Albot (Republica Moldova) 4-6, 6-4, 6-1
Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - Jan-Lennard Struff (Germania) 2-6, 6-4, 7-6 (8/6)
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Stan Wawrinka (Elveţia/N.16) 6-4, 6-4
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News