Data publicării:

Djokovic s-a răzbunat în fața australienilor: A luat premiul cel mare al turneului ATP de la Adelaide

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Novak Djokovic a câştigat turneul de tenis Adelaide International 1 (ATP 250).    

Novak Djokovic a câştigat duminică turneul de tenis Adelaide International 1 (ATP 250) după ce a salvat o minge de meci în finala cu americanul Sebastian Korda, încheiată 6-7 (8/10), 7-6 (7/3), 6-4 în favoarea sârbului, informează Reuters.

Novak Djokovic, fostul lider ATP, acum locul 5 mondial, s-a impus duminică la o zi după ce l-a învins în semifinale pe rusul
Daniil Medvedev, deşi s-a accidentat la coapsă. Sebastian Korda este pe poziţia a 33-a în ierarhia internaţională. Turneul de la Adelaide, organizat înainte de Australian Open, a fost dotat cu premii totale de 642.735 de dolari americani.

Djokovic a fost susţinut de public la revenirea sa în Australia, la un an după ce a fost expulzat deoarece nu era vaccinat împotriva Covid.

Sârbul este deţinătorul recordului de victorii la Australian Open, nouă, şi speră să-l egaleze în această lună pe Rafael Nadal, care are cele mai multe turnee de Mare Şlem câştigate, 22, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel