
Statele Unite impun ca persoanele să prezinte o dovadă de vaccinare pentru a intra în ţară, iar jucătorul sârb, recentul câştigător de la Wimbledon, ar urma să rateze turneul newyorkez programat în perioada 29 august-11 septembrie.
În ianuarie 2022, "Djoko" a fost expulzat din Australia unde urma să joace la Australian Open, după o bătălie judiciară privind statutul său vaccinal.
"Fie guvernul canadian va schimba regulile privind vaccinarea, fie Djokovic se va vaccina. Dar nu cred că cele două scenarii sunt realiste", a explicat directorul turneului Masters de la Montreal, Eugene Lepierre.
Germanul Oscar Otte s-a retras şi el, în timp ce britanicul Andy Murray, triplu câştigător al turneului, care încearcă o revenire la nivelul său după accidentări grave, a primit un wildcard, joi, la fel ca belgianul David Goffin şi canadienii Vasek Pospisil şi Alexis Galarneau.
Djokovic, interzis la US Open. Scandalul ajunge până la Joe Biden. Scrisoare pe masa preşedintelui
Nebojsa Jovanovic, un promotor de tenis din Serbia, semnează scrisoarea trimisă lui Joe Biden.
”US Open este cel mai mare turneu de tenis din lume şi nu va fi la fel fără Novak Djokovic. Statele Unite ar trebui să-i permită lui Novak să participe la turneul pe care l-a câştigat de trei ori, iar un argument este acela că jucătorul sârb nu reprezintă o ameninţare pentru securitatea competiţiei.
Este în interesul Americii ca la cel mai mare turneu de tenis din lume să joace şi cel mai bun jucător al lumii. Având în vedere situația economică, SUA nu ar trebui să permită ca US Open să nu se desfășoare la cel mai înalt nivel”, a scris Nebojsa Jovanovic, conform Digisport.
Organizatorii US Open au anunţat că sârbul Novak Djokovic nu va participa la turneul de Grand Slam.
"Potrivit regulamentului ITF pentru turneele de Grand Slam, toți jucătorii eligibili sunt introduși automat pe tabloul principal, în baza clasamentului întocmit cu 42 de zile înainte de prima zi a turneului.
US Open nu prevede vaccinarea obligatorie pentru jucători, dar va respecta poziția Guvernului SUA privind accesul în țară pentru persoanele nevaccinate", se arată într-un comunicat al organizatorilor turneului US Open, conform Digisport.
Doi senatori americani susţin participarea lui Novak Djokovic la US Open şi i-au transmis mai multe mesaje în acest sens lui Joe Biden, preşedintele SUA.
Senatorul Drew Springer a notat pe contul său de Twitter că și Djokovic ar putea intra în America, așa cum o fac mulți imigranți care pătrund ilegal în țară, menționându-l pe Joe Biden drept principalul vinovat pentru această situație, scrie Eurosport.
"Biden îi interzice lui Novak Djokovic să vină în Statele Unite pentru a juca la US Open, dar permite milioanelor de imigranți ilegali nevaccinați să treacă granița. Hei Joe, ce zici de o altă persoană nevaccinată?", a scris Springer, care este susținut de colegul său, Rand Paul.
Acesta din urmă și-a exprimat și el, pe rețelele de socializare, sprijinul față de Novak Djokovic cu privire la participarea sa la US Open:
"Trăiască pozițiile eroice pentru libertatea medicală a campionului de la Wimbledon Novak Djokovic. Huo pentru politica neștiințifică de interzicere a intrării în Statele Unite pentru cei care au deja imunitate naturală", a notat Paul pe contul său de Twitter.
Sârbul Novak Djokovic, recentul câştigător de la Wimbledon, a declarat joi, la inaugurarea unui complex de tenis în Bosnia, că "nu este sfârşitul lumii" dacă nu va juca la ediţia din acest an de la US Open, informează RMC Sport.
Djokovic a vorbit despre viitorul său pe termen scurt. Nevaccinat şi neautorizat deocamdată să joace la US Open (29 august - 11 septembrie), sârbul relativizează o posibilă absenţă la New York.
Nevaccinat, sârbul nu este autorizat să intre pe teritoriul SUA conform regulilor anti-Covid în vigoare în această ţară, el riscând astfel să fie exclus de la acest turneu.
"Sunt tenisman profesionist şi vreau să mă aflu oriunde pot juca. Politica nu mă interesează. Am părerile mele, iar ceea ce vreau este ca fiecare să aibă libertatea să aleagă ce este mai bine pentru el. Mi-aş dori ca, cel puţin, decizia mea să fie respectată. Dacă sunt autorizat, voi fi la New York. Dacă nu, nu este sfârşitul lumii", a afirmat cel care are 21 de turnee de Mare Şlem câştigate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Nouă decizie în cazul lui Călin Donca, după ce omul de afaceri a depus contestație pentru a fi lăsat în libertate
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Consumul de pește poate ajuta la sănătatea inimii. Care sunt cei mai buni pești, potrivit Harvard
- Un câine a fost ajutat de crocodili să iasă dintr-o mlaștină. Imaginile sunt de necrezut (VIDEO)
- Horoscop 26 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care ar trebui să facă economii. Buzunarul va fi afectat!
- Bulgaria trece la Euro în 2025. Când intră şi România? Adrian Negrescu spune ce rol joacă măsurile fiscale adoptate de Guvernul Ciolacu
- Yalanci Tavuk Göğsü, prăjitura turcească pe care nu o poți refuza. Iată rețeta