Djokovic, din nou în finala US Open. Care este adversarul cu care se va duela în finală
Finala masculină a competiției de tenis US Open, care reprezintă ultimul turneu de Mare Șlem din an, va avea ca protagoniști pe Novak Djokovic, sportivul din Serbia, și pe Daniil Medvedev, reprezentantul Rusiei.
Vineri, în prima semifinală, Novak Djokovic, al doilea favorit, a trecut de revelaţia americană Ben Shelton, cu 6-3, 6-2, 7-6 (7/4).
Daniil Medvedev, al treilea favorit, a reuşit să câştige a doua semifinală, în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, liderul mondial şi campionul en titre la Flushing Meadows, cu 7-6 (7/3), 6-1, 3-6, 6-3.
Djokovic (36 ani) va încerca să obţină duminică al 24-lea său titlu de Mare Şlem şi să egaleze astfel recordul absolut, deţinut de australianca Margaret Court.
Sârbul s-a impus de trei ori la New York (2011, 2015 et 2018), iar acum îl va înfrunta pe laureatul din 2021. Djokovic se află la a zecea finală la Flushing Meadows şi duce recordul numărului de finale de Mare Şlem, pe care îl deţine, la 36, cu cinci mai multe decât elveţianul Roger Federer.
Djokovic a atins pentru a treia oară finalele celor patru turnee de Mare Şlem în acelaşi sezon, după 2015 şi 2021.
Daniil Medvedev (27 ani) a declarat după victoria cu Alcaraz că ştia că trebuie să joace la nivelul de 11/10 pentru a spera să-l învingă pe spaniol, dar a făcut-o la nivelul de 12/10.
Rusul a mai disputat trei finale de Grand Slam în afara victoriei din 2021, la Australian Open, pierdute în 2021 în faţa lui Rafael Nadal şi în 2022 în faţa lui Djokovic, şi la New York în 2019, pierdută în faţa lui Nadal, arată Agepres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News