Data publicării:
Djokovic ar trebui să se vaccineze pentru a juca la turnee în Spania, anunță Guvernul de la Madrid
Liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, ar trebui să se vaccineze anticovid în condiţiile în care ar urma să joace la turnee în Spania, spune purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Madrid, citată de Reuters.
Ceea ce trebuie să facă dl. Djokovic este să se vaccineze, acesta ar fi cel mai bun lucru pe care l-ar putea face, a spus Isabel Rodriguez într-o conferinţă de presă, întrebată dacă jucătorul sârb va putea evolua la turnee din Spania, după ce a fost expulzat din Australia pentru că nu era vaccinat. Djokovic călătoreşte regulat în Spania, unde deţine o casă în staţiunea Marbella. El a petrecut câteva zile acolo la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie.
Djokovic s-a întors în Serbia
Novak Djokovic, care spera să-şi apere titlul de campion la Australian Open şi să devină primul tenisman din istorie cu 21 de titluri de Mare Şlem în palmares, s-a întors luni în Serbia după unsprezece zile de controverse sportive, judiciare şi diplomatice, generate de opoziţia sa de a se vaccina împotriva Covid-19.
Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată. Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.
Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv
El a recunoscut a comis o 'eroare umană, cu certitudine nu intenţionată' în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.
Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură, după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, jucătorul pierzând duminică apelul depus.
VEZI ȘI Balada 'haiducului' Novak Djokovic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News