Djokovic a participat la un eveniment cu zeci de copii, la o zi după ce ar fi fost testat POZITIV la COVID-19
Avocaţii lui Novak Djokovic au transmis instanţei australiene că sârbul ar fi fost testat pozitiv la COVID-19 pe 16 decembrie 2021, iar din acest motiv el ar fi primit scutire medicală pentru a juca la Australian Open fără să fie vaccinat. Cu toate astea, pe 17 decembrie el a participat la un eveniment cu mai mulţi copii.
Jucătorul de tenis Novak Djokovic a primit o scutire de la vaccinare pentru a intra în Australia după o infecție cu SARS-CoV-2 în 16 decembrie, spun avocații săi în documentele depuse sâmbătă la instanță.
Lui Djokovic i s-a interzis intrarea în Australia după ce a aterizat la Melbourne săptămâna aceasta pentru a juca la Australian Open pentru că nu era vaccinat.
Avocații starului au spus că Nole a avut COVID-19 în 16 decembrie, potrivit BBC, citat de Mediafax.
Pe 17 decembrie, la un eveniment cu mulţi copii
Pe 17 decembrie, a doua zi după ce a făcut testul COVID care a fost declarat pozitiv de Institutul de Sănătate Publică din Serbia, Novak Djokovic participa la festivitatea de premiere a celor mai buni tineri tenismeni din Serbia, în cadrul unui eveniment organizat de Federația de Tenis din Belgrad. Știrea, lista cu nunele celor premiați, precum și poze de la premiere au fost postate atât într-un comunicat pe site-ul federației, cât și pe rețelele sociale.
Deși în comunicat se spune că la eveniment au luat parte doar copiii premiați, cu vârste între 12 și 18 ani, ca măsură de precauție împotiva pandemiei de coronavirus, nici Novak Djokovic, nici copiii și nici oficialii federației nu purtau mască, scrie Digi24.
Ilie Năstase se alătură celor care îl critică pe Novak Djokovic după decizia de a merge în Australia, deşi se aştepta să nu fie lăsat să intre în ţară.
"De ce s-a dus acolo...? Nu știu, habar n-am! Ce scutire, el nevaccinat joacă cu ăia vaccinați? Cum vine asta? Eu nu m-aș duce până acolo dacă nu știu sigur dacă joc. Nu-i dai voie... Dacă așa-i regula pentru toata lumea", a spus Ilie Năstase, citat de Digisport.
Mai mulţi tenismeni din circuitul ATP au reacţionat după ce statul australian nu i-a permis lui Novak Djokovic să intre în ţară, pe motiv că nu a completat bine cererea de viză, având în vedere că nu este vaccinat împotriva COVID-19.
Cel mai vehement a fost Rafael Nadal, unul dintre principalii rivali ai lui Novak Djokovic în lupta pentru cele mai importante trofee.
"Lumea a suferit destul. Vaccinați-vă! Dacă și-ar fi dorit, ar fi jucat la Australian Open fără probleme. El își ia propriile decizii. Fiecare este liber să facă asta, dar există niște consecințe, corect? Bineînțeles că nu îmi place acestă situația. Într-un fel, îmi pare rău pentru el. Dar, în același timp, știa condițiile de aici de luni bune, așa că a decis pentru el”, a spus Nadal, într-un interviu promovat de jurnalistul Ben Rothenberg, pe contul său de Twitter.
Şi britanicul Jamie Murray a reacţionat. Acesta a spus că "dacă eram eu cel care nu s-ar fi vaccinat, nu aş fi primit o excepţie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News