Anunţul intervine după lansarea unei noi funcţii apărute la Alipay, care permite obţinerea unui certificat digital de divorţ pentru cuplurile care deja au divorţat în provincia Jiangxi. Un astfel de serviciu a suscitat o amplă polemică pe reţelele de socializare, cu detractori care semnalau că o astfel de funcţie va provoca un val de divorţuri ca urmare a simplităţii sale.
Este şi motivul pentru care autorităţile din Jiangxi s-au văzut obligate să clarifice polemica suscitată de noua aplicaţie digitală care, potrivit lor, nu va înlocui în niciun caz procedurile legale de divorţ. "'Certificatul de divorţ Alipay' nu este decât o versiune electronică a altui certificat pe hârtie şi se poate procura după ce soţii au trecut printr-un proces de divorţ", a declarat Luo Tiejun, de la Departamentul pentru Chestiuni Civile din Jiangxi.
În acest sens, atât certificatele electronice de căsătorie cât şi cele de divorţ sunt la fel de legale ca şi cele imprimate, a precizat responsabilul chinez. Dezvoltată în comun de Alipay şi de executivul din Jiangxi, miniprogramul furnizează în total 110 servicii electronice în această provincie, precum plata unor facturi, sau programările la medic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate