Data actualizării:
Data publicării:

Divorț Brigitte - Ilie Năstase. Brigitte vrea să-i păstreze numele soțului

Autor: Dan Carp | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Brigitte, încă soție a lui Ilie Năstase, a declarat că în urma divorțului vrea să-i păstreze numele fostului tenismen.

Brigitte spune că este la fel de bună ca celelalte foste soții ale lui Năstase.

„Încă nu am discutat cu Ilie despre divorț, chiar dacă am depus actele încă de pe 12 octombrie.  Ilie a aflat despre divorț din presă. Da, vreau să-mi păstrez numele lui, pentru că sunt la fel de bună ca Amalia Năstase și ca celelalte foste soții. Pe Ilie nu-l deranjează. Mi se pare normal să port numele celui cu care am fost ultima dată”, a declarat Brigitte Năstase în cadrul unei emisiuni TV.

Brigitte a depus actele de divorț pe 12 octombrie anul trecut și nu renunță încă la decizia ei. „Sunt o femeie dorită în continuare și sunt foarte mulți bărbați care mi-au făcut curte”, a mai spus Brigitte.

Singura soluție, divorț la tribunal

În februarie, Brigitte a declarat că singura soluție de divorț e cea din instanță, pentru că Ilie Năstase nu ar fi de acord să semneze în fața notarului.

„Totodată, doresc să specific că am ales să mă îndrept înspre tribunal și nu am mers la un birou notarial, deoarece Ilie a refuzat în data de 14 noiembrie 2017 să semneze divorțul nostru în fața notarului, (acțiune pe care o înaintasem împreună în data de 12 octombrie 2017)”, a precizat Brigitte pe pagina sa de Facebook.

Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt s-au căsătorit în iunie 2013, la Timişoara, dar formau un cuplu din 2010. Amândoi au mai fost căsătoriţi anterior, Ilie Năstase având cinci copii din căsniciile anterioare, iar Brigitte Sfăt, doi copii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel