Data actualizării:
Data publicării:

Distrugere habitat natural. Primăria Bistrița, acuzată de infracțiune

Autor: Mihai Dumitru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primăria municipiului Bistriţa este acuzată de Garda de Mediu că, odată cu tăierea a patru arbori din pădurea-parc Schullerwald, a distrus şi habitatul unei specii rare de gândac - "Croitorul stejarului", protejată la nivel european.

Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Gabriel Petraş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că a fost sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, pentru că fapta comisă reprezintă o infracţiune.

Adresă către organele de anchetă

„Am constatat că a fost distrus habitatul şi trei gândaci erau decedaţi, motiv pentru care, fapta constituind infracţiune, s-au trimis adresă şi toate documentele către Inspectoratul de Poliţie", a spus Petraş.

Sesizarea a fost înregistrată la poliţie la sfârşitul săptămânii trecute, după ce la rândul său Garda de Mediu a fost sesizată de un biolog bistriţean, la mijlocul lunii aprilie, atunci când au fost tăiaţi cei patru stejari.

Copacii au fost tăiați în mod legal

Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud spune că nu era cunoscut faptul că stejarii din pădurea de lângă municipiul Bistriţa adăpostesc această specie rară de gândaci.

Au fost verificate şi condiţiile în care s-a dispus tăierea celor patru stejari, constatându-se că operaţiunea s-a făcut cu acte legale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel