Distribuitorii fac profit vânzând în Germania medicamentele românilor cu cancer sau SIDA. Criză generalizată în Sănătate
Asociațiile pacienților strâng dovezi ca să dea în judecată Executivul pentru situația cumplită în care sunt puși bolnavii cu cancer, SIDA sau boli psihice grave. Acestora li se oferă rețete compensate sau gratuite, dar medicamentele lipsesc din farmacii, fiind vândute în Germania sau Anglia, deși la producători figurează ca fiind exportate în România. Oamenii bolnavi sau rudele lor aleargă la zeci de farmacii cu rețete care nu pot fi onorate, nici măcar cu banii jos sau la suprapreț.
În prezent, la criza de medici și de fonduri din Sănătate se adaugă criza de medicamente citostatice, care au dispărut pur și simplu din depozite.
Cota de medicamente alocată României nu poate fi depășită
Situația este confirmată de statistică: deși vânzările de medicamente au crescut în 2010 cu 18 la sută, numărul pacienților tratați s-a redus cu 15 procente, iar cel al zilelor de tratament a scăzut cu 10 la sută. De afacere profită marii distribuitori, care importă medicamentele la prețuri mici, conforme pieței românești și le exportă în țările bogate. Acolo le vând rapid, datorită discount-urilor pe care le pot face, din cauză că în Vest prețurile sunt chiar și cu 20 la sută peste cele din România. În loc să aștepte peste 300 de zile ca să-și primească banii de la Casa de Asigurări din România, distribuitorii încasează rapid profitul din exporturile paralele, cum se numesc aceste practici.
Producătorii internaționali nu sunt mulțumiți că medicamentele alocate pentru România ajung în occident. Aceste exporturi paralele afectează vânzările din țările occidentale și reduc cota de piață a firmei în țara noastră.
În plus, ei au de încasat cel puțin 1 miliard de euro de la sistemul de sănătate, aceasta fiind valoarea medie a rețetelor neplătite din primul trimestru al anului trecut. Practic, dobânda acestui credit smuls cu forța industriei de medicamente este plătită de producători.
Jumătate de milion de oameni au ”ieșit din sistem”
După schimbarea sistemului de compensare, în iunie 2010, s-au pierdut din sistem cel puțin 500.000 de pacienți, mai arată statisticile. CNAS a făcut economii de circa 25 de milioane de euro, dar jumătate de milion de români a renunțat la tratamentele devenite prea scumpe. Ei vor ajunge fie în spital, cu agravarea bolii cronice, fie vor muri, dacă nu pot plăti din buzunar tratamentul.
Nici farmaciștii nu o duc mai bine. Potrivit farm. Clara Popescu, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor, cel puțin 10 la sută din farmacii sunt în insolvență, multe altele fiind preluate de marii distribuitori de medicamente, în contul datoriilor.
Se estimează că farmaciile au emis facturi pe care au achitat TVA, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care Casele de asigurări nu le înregistrează, căutând să limiteze valoarea recunoscută a arieratelor din domeniu. Farmaciștii sunt siliți să încheie noi contracte cu CNAS ca să-și recupereze acești bani, deși restanțele cresc de la o zi la alta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News