Dispariţie Shuai Peng. Simona Halep, mesaj pentru sportiva din China
Simona Halep a transmis un mesaj de susţinere pentru Shuai Peng, sportiva din China care a dispărut după ce a acuzat un înalt oficial de viol.
“Peng Shuai, să știi că jucătoarele sunt alături de tine. Mă gândesc la tine și sper să ești în siguranță”, a scris Simona Halep pe Twitter.
Peng Shuai, please know that your fellow players stand with you.
— Simona Halep (@Simona_Halep) November 19, 2021
Thinking of you and hope you are safe #whereispengshuai pic.twitter.com/CoMjLoLzLS
Şi Serena Williams a publicat un mesaj de susţinere pentru Shuai Peng.
'Sunt devastată și șocată să aflu informațiile despre prietena mea, Shuai Peng. Sper că e în siguranță și că va fi găsită în cel mai scurt timp. Trebuie făcută o investigație și nu trebuie să păstrăm tăcerea. Toată dragostea pentru ea și familia ei în această perioadă incredibil de dificilă.', a scris Serena Williams, pe Twitter.
WTA ameninţă cu retragerea turneelor din China
Într-un interviu publicat joi de canalul CNN, preşedintele WTA, Steve Simon, a ameninţat cu retragerea competiţiilor feminine de tenis din China, dacă această ţară nu va face lumină în acest caz.
'Suntem pregătiţi să ne retragem din China toate activităţile noastre şi să facem faţă tuturor complicaţiilor care derivă de aici', a afirmat responsabilul tenisului feminin.
'Pentru că acuzaţiile de viol sunt mai importante decât orice alte afaceri', a declarat Simon pentru postul american de televiziune. Preşedintele WTA şi-a exprimat, miercuri, 'îngrijorarea' privind securitatea chinezoaicei Shuai Peng şi a afirmat că pune la îndoială informaţiile oficiale provenind din China referitoare la jucătoare.
Shuai Peng, dispărută după ce l-a acuzat de viol pe un fost vicepremier al Chinei
Dispariţia jucătoarei chineze de tenis Shuai Peng, care nu a mai dat niciun semn de viaţă după ce l-a acuzat de viol pe un fost vicepremier al Chinei, nelinişteşte lumea tenisului şi opinia publică. Canalul de stat chinez CGTN a prezentat miercuri seara, pe Twitter, o captură de ecran a unui mail atribuit lui Shuai Peng, pe care jucătoarea chineză l-ar fi trimis conducerii WTA, fără ca autenticitatea mesajului să poată fi confirmată.
Afirmaţiile din acest mesaj cu origine suspectă sunt în contradicţie cu declaraţiile lui Shuai Peng, care acuzase înaltul oficial chinez de viol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News