Data publicării:
Dispar posturi din ȘCOLI și GRĂDINIȚE. ÎNVĂȚĂMÂNT, modificări
Ministerul Educației vrea să modifice legislația privind normarea personalului nedidactic din școli, proiect ce implică restructurarea a câtorva mii de postur din sistemul preuniversitar.
Ministerul Educației pregătește reduceri de "4.000-5000 de posturi-norme didactice" în învățământul preuniversitar. Potrivit unui proiect de ordin, Ministerul vrea să schimbe filosofia de normare a personalului nedidactic din școli, precum și degrevările directorilor.
O parte dintre modificările incluse în acest document ar urma să intre în vigoare din luna mai, iar altele în septembrie. Astfel, posturile de secretari, administratori, îngrijitori și bucătari, majoritatea contabililor își pierd indemnizațiile, iar directorii grădinițelor rămân fără degrevări și trebuie să se ocupe de o grupă de copii cu normă întreagă.
De asemenea, și directorii școlilor unde învață mai puțin de 300 de elevi vor fi obligați să predea la clasă norma întreagă, de 18 ore pe săptămână, față de 6-8 ore cât predau în prezent.
Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", care a participat joi la o primă dezbatere la sediul Ministerului Educației, și-a exprimat dezaprobarea față de acest proiect de lege.
"Astăzi am avut o primă întâlnire la nivelul Ministerului Educației, cu directorul general, și am transmis categoric că nu intră în discuție un astfel de act normativ. Federația nu susține acest proiect al Ministerului Educației. El nu este rezonabil, atâta vreme cât nu face altceva decât să lovească în drepturile și interesele cadrelor didactice și să reducă un număr important de posturi din învățământ. Dacă s-ar pune în aplicare, ar rezulta reduceri de 4.000-5000 de posturi-norme didactice, și în ce privește personalul didactic, dar și cel auxiliar și nedidactic", a avertizat Marius Nistor, scrie Hot News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News