Urmărește emisiunea live
Disney+ vine în România
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Disney+ România/Sursa: Facebook
Disney+ România/Sursa: Facebook
Bucurie fără margini pentru cei mici şi nu numai! Serviciul de streaming Disney+ se lansează în vara acestui an şi în România. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii Disney printr-un comunicat oficial. 

Mult îndrăgita platformă de streaming care până acum era doar un vis pentru noi, românii, ajunge din vara acestui an să fie disponibilă şi în ţara noastră. Serviciul oferă streaming fără reclame, alături de o colecţie în continuă creştere de conţinut original exclusiv, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acţiune şi de animaţie şi scurt metraje. Având acces la vasta bibliotecă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduieşte, de asemenea, cele mai noi lansări de la The Walt Disney Studios. Iar prin intermediul Star oferă cele mai noi apariţii de la 20th Century Studios, Disney Television Studios, FX, Searchlight Pictures.

Serviciul de streaming de la The Walt Disney Company a confirmat lansarea în 42 ţări şi 11 teritorii, inclusiv România, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Disney Plus se remarcă prin conţinut original exclusiv şi mii de episoade şi filme Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic şi divertisment general de la Star. Platforma găzduieşte unele dintre cele mai îndrăgite poveşti din întreaga lume pe placul celor mici şi deopotrivă adulţilor pasionaţi de animaţii.

Doar 2 euro în prima lună, în alte state

În afară, Disney Plus costă 7 euro, iar la banii ăștia primești rezoluție 4K pe cel mult 4 dispozitive în același timp. Cu 5€ mai puțin decât Netflix, deci iată un prim motiv pentru a aștepta Disney + în România. De asemenea, în alte țări, serviciul Disney+ este disponibil pentru doar 2€ în prima lună. 

În prezent, Disney+ este disponibil în 18 ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Prețurile pentru abonamente pentru lansarea serviciului Disney Plus în fiecare țară nu au fost încă dezvăluite. Disney Plus a fost lansat în toamna anului 2019 și are 118 milioane de abonați. În Europa, serviciul este disponibil în prezent în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Monaco, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit. Disney+ face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel