Data actualizării:
Data publicării:

Discuţii cu uşile închise între Antony Blinken şi şeful diplomaţiei chineze Wang Yi

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Facebook, Anthony Blinken Secretary Official
foto: Facebook, Anthony Blinken Secretary Official

Secretarul american de stat Antony Blinken a întreprins luni o întâlnire cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi în timpul vizitei pe care o întreprinde la Beijing.

Cei doi s-au întâlnit luni dimineaţa la Diaoyutai, vila de stat a guvernului chinez din Beijing, pentru o discuţie cu uşile închise, informează Agerpres.

Ajuns duminică în capitala Chinei, Antony Blinken este primul secretar de stat american care vizitează ţara asiatică în ultimii aproape cinci ani.

Acesta s-a întâlnit cu omologul chinez Qin Gang, cu care a purtat discuţii "sincere, concrete şi constructive", potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. Secretarul de stat Blinken a subliniat în special "importanţa diplomaţiei şi a menţinerii canalelor deschise de comunicare în toate problemele pentru a reduce riscul percepţiilor eronate şi a erorilor de calcul", a precizat el.

Qin Gang este ministrul chinez al Afacerilor Externe, în timp ce Wang Yi, în calitate de principal oficial responsabil cu problemele diplomatice în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC), este cel care exercită, în fapt, conducerea politicii externe a Chinei.

Nimeni nu se aşteaptă la progrese majore în relaţia bilaterală din cauza numeroaselor probleme ce cauzează fricţiuni în relaţia bilaterală - în special în ceea ce priveşte comerţul şi Taiwanul. Ideea este însă de a iniţia un dezgheţ diplomatic şi de a menţine un dialog pentru o "gestionare responsabilă a relaţiei sino-americane", potrivit Departamentului de Stat.

Secretarul de stat al SUA ar putea fi primit luni de preşedintele chinez Xi Jinping, urmând ca spre sfârşitul zilei să aibă loc o conferinţă de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel