Juncker - May, discuție telefonică surprinzătoare
Jean-Claude Juncker şi Theresa May au avut o discuţie telefonică ''prietenească''.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avut vineri o conversaţie telefonică prietenească cu premierul britanic Theresa May despre planurile acesteia privind Brexitul, a anunţat o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar, citată de agenţia Reuters. Ei au convenit să ţină legătură săptămâna viitoare, a adăugat ea, fără alte detalii.
Într-o declaraţie anterioară, aceeaşi purtătoare de cuvânt a spus că Juncker este mereu dispus să o asculte pe premierul May. Cu o zi în urmă, Comisia Europeană a transmis că nu există niciun plan pentru o nouă întâlnire cu negociatorii britanici, după ce la summitul european din 14 decembrie s-a decis ca Uniunea Europeană să nu renegocieze acordul privind Brexitul încheiat cu Londra, dar care nu este agreat de o mare parte dintre parlamentarii britanici.
Citește și: Juncker, declarația momentului despre Brexit
Vot amânat în camera Comunelor
Premierul Theresa May a decis să amâne votul din Camera Comunelor cu privire la acest acord care trebuia să aibă loc la începutul lui decembrie, de teamă că el va fi respins, şi a încercat să obţină noi garanţii de la ceilalţi 27 de membri ai UE, îndeosebi în ce priveşte aşa-zisa 'plasă de siguranţă', o măsură prin care s-ar evita temporar o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, dar care ar face ca Regatul Unit să rişte să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă acesta din urmă nu va face concesii la negocierile ulterioare privind relaţia post-Brexit
Votul legislatorilor britanici urmează acum să se desfăşoare în săptămâna care începe la 14 ianuarie, iar dacă parlamentarii resping acordul, Marea Britanie va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexitul prevăzut în prezent pentru 29 martie. Potrivit unui sondaj efectuat în rândul membrilor Partidului Conservator britanic, formaţiunea premierului Theresa May, majoritatea se opun acordului privind Brexitul încheiat cu Uniunea Europeană şi ar prefera ca Marea Britanie să se retragă din UE fără un acord.
Citește și: Brexit: O nouă dată pentru votul asupra acordului cu UE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News