Data actualizării:
Data publicării:

Discursul lui Charles III a deschis summit-ul din Dubai. O metaforă asemănătoare, rostită de Mihai I în Parlament

Autor: D.C. | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Conferința ONU despre schimbările climatice, COP 28, a început în Dubai, chiar la ora la care președintele Iohannis organiza recepția de la Cotroceni, cu prilejul Zilei Naționale.

Peste 160 de lideri mondiali sunt așteptați în Dubai, la summit-ul care are loc vineri și sâmbătă, iar Regele Charles a fost primul șef de stat străin care a vorbit la ceremonia de deschidere a conferinței.

Liderii mondiali, inclusiv Emmanuel Macron, Narendra Modi, Rishi Sunak și Recep Tayyip Erdogan au urmărit discursul regelui. Adresându-se unei săli în care se aflau peste 1.000 de șefi de stat și înalți demnitari, Regele a avertizat că lumea este îngrozitor de departe de ținta pe care și-a stabilit-o, aceea de a opri schimbările climatice, iar pericolele ridicate de încălzirea globală „nu mai sunt îndepărtate”.

Charles, un puternic susținător al decarbonizării, a spus că a fost prezent și la Cop21 când a fost semnat Acordul de la Paris, prin care statele lumii și-au stabilit ca țintă o temperatură globală crescută cu doar 1,5 grade Celsius în acest secol. Organizația Meteorologică Mondială a spus că vom atinge creșterea cu 1,4 grade în cursul acestui an.

”România, o țară luată împrumut de la copii noștri”

„Mă rog din toată inima ca acest summit să fie un alt punct de cotitură, critic pentru o acțiune de transformare autentică. În 2050, nepoții noștri nu vor întreba ce am spus, ei vor trăi cu consecințele a ceea ce am făcut sau nu am făcut. În mâinile voastre se află șansa de neratat de a menține vie speranța noastră comună, a adăugat el. Pot doar să vă îndemn să faceți față cu ambiție, imaginație și cu un adevărat sentiment al urgenței cu care ne confruntăm”, a spus Regele Charles.

O metaforă folosită de suveranul Marii Britanii în mesajul său este asemănătoare cu cea pe care a rostit-o Regele Mihai I, în discursul său adresat Parlamentului de la București.

„Dacă acționăm împreună pentru a ne proteja planeta, cu siguranță va urma bunăstarea poporului nostru. Pământul nu ne aparține, noi aparținem Pământului”, a încheiat Charles discursul său la conferința ONU privind clima.

În 25 octombrie 2011, Regele Mihai se adresa Camerelor reunite în plenul Parlamentului și rostea, în încheierea discursului său:” Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Așa să ne ajute Dumnezeu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel