După 1989, schimbarea de regim din România a fost numită, de cei care o contestau, ”evenimentele din decembrie”. Cred că și Ceaușescu, dacă ar fi fost pus la loc de către Tratatul de la Varșovia, la fel le spunea.  Nu are importanță ce a fost: o revoluție, o lovitură de stat sau o revoltă populară, ci cum le-ar fi definit comandantul suprem, dacă rezista în funcție.

Cam așa a vorbit și Traian Băsescu, în primul său discurs de la Cotroceni. Nimic pentru milioanele de oameni care îl contestă. El e garantul Justiției, și apără, citez, securitatea, nenegociabilă. A cerut, la fel ca foștii lideri comuniști, ”dovada”, respectiv aliniatul din Constituție pe care l-a încălcat. Ceva despre guvernanță, Europa, tratate...lucruri la fel de plicticoase ca discursurile despre societatea multilateral dezvoltată.

Dâncu (posibil de la PSD, după carnet, că altfel nu prea îți dai seama) a făcut o observație corectă- un discurs de export.  Ca justificare în fața electoratului din țară, Traian Băsescu și-a invocat, în treacăt, propriul punct de vedere: nu e posibil să schimbi un președinte doar pentru că e impopular. Cam așa e, dacă nu-ți pasă de oameni. Aici e și problema care îi îngrijorează pe cei care se preocupă de democrație. Poate lui Traian Băsescu nu-i mai pasă. I se pare normal să stea în funcție, indiferent de sprijinul popular, nu își găsește vreo vină pentru dramatica sa prăbușire în sondaje, poate se consideră o instituție în sine, poate crede cu adevărat că e perfect. Dar partidul care îl susține, orbește, cu ferocitate chiar, nu are nevoie de electorat? Atâția lideri democratici au demisionat  când au pierdut încrederea poporului, fiindcă nu au vrut să târască după ei partidele care i-au susținut.

Singura explicație pe care o văd e că PDL nu are nicio grijă cu electoratul, cum nu avea nici PCR. Câtă vreme în lagărul capitalist conduc popularii, pedeliștii speră să fie numiți în funcții. Când o cădea sistemul, mai vedem.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News