Data publicării:
Directorul unicului liceu cu predare în limba română din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost demis
Directorul Liceului Lucian Blaga din Tiraspol, Ion Iovcev, a scris pe social media că a fost eliberat din funcţie printr-un ordin semnat de ministrul educaţiei Liliana Pogolşa şi că a fost informat de acest lucru prin telefon.
Aflat la conducerea liceului din 1992, pe parcursul a 29 de ani din cei 30 de existenţă a instituţiei, directorul se declară indignat de situaţie. 'Mi-am dedicat în întregime acestei şcoli, sufletul şi inima. N-am crezut că doar printr-un singur sunet de telefon se poate doar să-ţi spună că azi este ultima zi de muncă', scrie Ioncev pe pagina sa de Facebook.
El regretă, de asemenea, că acest lucru se întâmplă cu puţin timp înainte ca liceul să marcheze 30 de ani de activitate şi într-o perioadă grea pentru el, respectiv la scurt timp după ce a învins COVID-19 şi după un accident rutier în urma căruia a ajuns în stare gravă la spital.
Potrivit Ziarului Naţional din Chişinău, Liliana Pogolşa este o apropiată a lui Igor Dodon, liderul prorus al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării de la Chişinău (MECC), Cristina Gonţa, a explicat, la solicitarea Ziarului de Gardă, că Ion Iovcev a fost demis din motiv că 'a atins vârsta de 70 de ani'. 'Conform Codului muncii, funcţia de director poate fi deţinută până la vârsta de 65 de ani. Dl. Ion Iovcev a atins vârsta de 70 de ani', a specificat Gonţa.
Deputatul Igor Munteanu, din partea Platformei Dreptate şi Adevăr (Platforma DA), a lui Andrei Năstase, consideră că directorului liceului 'Lucian Blaga' i s-a făcut o mare nedreptate, conform unei declaraţii pentru Ziarul Naţional. 'Indiferent de motive, decizia este proastă. Este un cadou pentru separatişti. De 29 de ani, acest liceu este simbolul rezistenţei prin educaţie, iar Iovcev este inima acestui liceu şi la Tiraspol. Nu l-au clintit ameninţările, nici lipsurile, nici obstacolele politice. Nu l-au intimidat cazacii şi nici 'sherifii'. Şi-au adus aminte de el acum.
Dl Iovcev este un cui prea mare bătut în acest liceu ca să-l poată scoate românofobii din actualul guvern', a declarat Igor Munteanu. Şi eurodeputatul Eugen Tomac s-a arătat revoltat şi profund nemulţumit de înlăturarea lui Ion Iovcev de la conducerea liceului.
Decizia Ministerului Educaţiei de la Chişinău denotă dispreţ pentru educaţia în limba română, un gest care demonstrează cât se poate de limpede că pentru autorităţile autoproclamate de la Tiraspol şi susţinătorii lor şcoala românească din regiunea transnistreană reprezintă adevărata ameninţare generatoare de insomnii, nu prezenţa trupelor ruseşti, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
În acelaşi timp europarlamentarul a anunţat că, de săptămâna viitoare, Ion Iovcev va fi consilierul său la Parlamentul European. Voi fi alături de el şi voi solicita tuturor instituţiilor Uniunii Europene să intervină pentru a-i apăra pe cetăţenii R. Moldova care locuiesc în zona de conflict controlată ilegal de Federaţia Rusă, a promis Tomac. Iovcev a condus liceul 'Lucian Blaga' timp de 29 de ani, iar numele său este perceput ca un simbol al luptei pentru limba română la Tiraspol.
Un critic al regimului din stânga Nistrului, profesorul Ion Iovcev este deţinător al Ordinului Republicii, iar în 2014 a fost decorat de preşedintele de atunci al României, Traian Băsecu, cu ordinul 'Steaua României' 'în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti', amintesc Ziarul Naţional şi Ziarul de Gardă. În prezent, scrie stiri.md, în Transnistria funcţionează opt şcoli cu predare în limba română, însă Liceul Lucian Blaga este singura instituţie de învăţâmânt cu predare în limba română din capitala regiunii separatiste, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News