Directorul Companiei de Apă Arad a decedat la ATI, unde era internat cu COVID-19
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Directorul Companiei de Apă Arad, Gheorghe Bănăţean, care era în funcţie de 25 de ani, a decedat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Spitalul COVID-19 Arad, unde era internat de câteva zile, în companie fiind înregistrate şi alte îmbolnăviri în ultimele două săptămâni.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), care au în subordine şi Spitalul COVID-19 (Secţia TBC), au declarat că Gheorghe Bănăţean, care avea 62 de ani, a fost internat joi, iar testul pozitiv a venit vineri, când starea pacientului era agravată. El era internat la ATI şi suferea şi de alte afecţiuni.

Reprezentanţi ai Companiei de Apă Arad au informat că primul caz de COVID-19 a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, iar ulterior au mai fost confirmaţi câţiva angajaţi infectaţi. În zilele următoare, ar urma să fie testaţi şi alţi salariaţi, transmite Agerpres.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a declarat că la Compania de Apă nu a fost declarat focar deocamdată, pentru că nu au fost îndeplinită condiţia de a exista minimum trei cazuri în acelaşi spaţiu de lucru. Cazurile înregistrate sunt din birouri sau clădiri diferite ale companiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel