Directorul CNADNR: În această vară se va circula pe Autostrada Cernavodă-Constanţa
autostrada transilvania
Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Liviu Costache, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că se va circula pe autostrada Cernavodă-Constanţa în vara acestui an, chiar dacă aceasta nu va fi complet finalizată până la debutul sezonului estival.
„A se termina o autostradă este un lucru, a se pune în circulaţie este o diferenţă. A termina înseamnă să aibă absolut tot: parapeţi, portale, şanţuri, conexiuni cu drumuri laterale, semnalizare digitală, benzinării, parcări. Punerea în circulaţie înseamnă să-l dau în circulaţie maşinilor cu anumite restricţii, să zicem. Angajamentul nostru este să se circule spre Constanţa pe autostradă în vara lui 2011, inclusiv varianta de ocolire a municipiului Constanţa. Autostrada se va finaliza când ne-am luat angajamentul. La ora asta se fac toate cele necesare să ne încadrăm“, a afirmat, joi, Liviu Costache, citat de Mediafax
El a mai precizat că cele mai avansate tronsoane ale acestei autostrăzi sunt Medgidia - Constanţa şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa. Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a afirmat, în cadrul conferinţei de presă, că mai sunt câteva probleme cu unele parcele de pe traseul autostrăzii, care nu au fost încă expropriate, dar susţine că lucrurile se vor rezolva în următoarele săptămâni.
Directorul general al CNADNR s-a întâlnit, joi, cu prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz şi cu firmele implicate în lucrările de construcţie pe tronsonul de autostradă Cernavodă - Constanţa şi pe varianta ocolitoare Constanţa. Subiectul principal al discuţiilor l-a reprezintat analiza problemelor existente şi urgentarea procesului de expropriere pe segmentul Cernavodă - Constanţa şi varianta ocolitoare Constanţa.
Citeşte şi:
Autostrada Bucureşti Constanţa va ajunge la Vama Veche. Lucrările încep în 2012
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
autostrada
autostrada mare
auztostrada constanta
bucuresti-constanta
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky