Data publicării:

Directorul Autorității Feroviare a DEMISIONAT

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Directorul general al Autorităţii Feroviare Române (AFER), Victor Badea, şi-a dat demisia, conform unor surse din domeniu. 

"Directorul general al AFER a demisionat. Demisia va intra în vigoare de luni", au spus sursele. 

Autoritatea se confruntă de ceva timp cu un scandal declanşat de o decizie de tăiere a salariilor cu până la 40%, luată de conducerea instituţiei, în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi. În acest context, peste 150 de angajaţi ai Autorităţii Feroviare Române, membri ai Sindicatului Feroviar AFER, au protestat luni, 2 octombrie, în faţa Ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de condiţiile de salarizare. 

"Nu se poate continua cu asemenea salarii şi o asemenea bătaie de joc. S-au redus salariile. După 40 de ani de muncă, salariaţii AFER au ajuns să primească 1.100 de lei, salariu net, motiv pentru care consider că siguranţa feroviară va fi afectată prin încetarea activităţii Autorităţii Feroviare", a declarat Alexa Ioneta, preşedintele Sindicatului Feroviar AFER. 

Aceasta a afirmat că scăderile salariale au avut loc ca urmare a emiterii a cinci decizii de către noul director general al autorităţii. 

"De luni de zile, de când avem un nou director general, angajaţii AFER lucrează într-un stres general, datorită faptului că acesta a emis cinci decizii, care mai de care mai controversate, prin care dorea - şi în final a şi reuşit - să ne scadă salariile. Ultima decizie care a fost întocmită pe 6 septembrie este o decizie unilaterală, colectivă şi generală. Pe lângă acest fapt, prin această decizie ne-au redus salariile retroactiv, adică începând cu luna august. Considerăm corect, conform Legii 5, respectiv Codul Muncii, să ni se fi întocmit acte adiţionale la contractele individuale de muncă, nu să ni se ia o cotă din salarii, fără accept. În acelaşi timp, o considerăm o măsură ilegală", a spus Ioneta. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel