Ionuț Vulpescu: Se vorbește tot mai mult despre analfabetismul funcțional. E și un analfabetism tehnologic, în  același timp. Cum poate fi combătut analfabetismul tehnologic?

Radu Puchiu: Noi stăm foarte prost în Digital Economy, în Society Index, suntem cam ultimii din Europa, din Uniunea Europeană, la competențe digitale. Inclusiv la cele de bază, ceea ce este foarte trist. Pentru că e greu să creezi o societate digitală și o economie digitală, nu spun că acesta ar fi idealul, spun doar că o economie digitală îți aduce mai multă dezvoltare decât una nedigitală. E atât de simplu. Dacă vrem asta, stăm foarte prost la aceste competențe. Ar trebui să investim în zona de competențe digitale pe toate palierele. Aici mă refer atât la zona de educație în școală, formare de toate felurile, cât și în zona de activitate, de ocupare. Sunt multe IMM-uri în România care nici măcar nu au site. Lucruri de bază! Deci trebuie investit în zona asta foarte mult. La fel trebuie investit în zonele mai puțin țintite de zona de educație digitală. Cele ale vârstnicilor, oamenilor din rural șamd și o zonă care cu siguranță nu a fost țintită și nu își pune problema, e cea a partidelor politice. După mine, e nevoie de un tip de educație digitală ca să înțeleagă ce posibilități de dezvoltare poate să ofere, pentru că liderii politici trebuie să înțeleagă unde îi poate ajuta tehnologia. Nu să facem digitalizare. Digitalizarea e fosta cooperativizare, dacă mă întrebi pe mine, păstrând proporțiile. Trebuie să digitalizăm.  Pentru ce? Ce obținem mai bine, ce obținem mai rău?

Riscurile digitalizării: unii o să câștige mai mult și alții mai puțin

I.V.: Statul nu poate fi digitalizat.

R.P.: E un lucru pe care consilierii din zona aceea, că tot vorbeam de ei, nu prea îl spun. Digitalizarea vine la pachet, că tot vorbeam de bune și de rele, cu două lucruri foarte urâte. Vine cu decalaje economice – unii vor câștiga mai mult și unii vor câștiga mai puțin inevitabil, și trebuie să ai o politică în sensul acesta, și doi, vine la pachet cu un tip sau o nevoie de a educa. Tot mă întorc la zona de educație. Nu poți digitaliza de dragul digitalizării. Cumva, trebuie să vii cu ce îți dorești în capătul celălalt. La ce folosește acea tehnologie? Asta lipsește în discurs, așa mi se pare. Decalajele care se întâmplă sunt foarte adânci, și trebuie tratate. Or se mai întâmplă ceva, tot din cauza digitalizării și a decalajelor. Vei constata – și asta se întâmplă în cazul multor țări – că investițiile sunt foarte mari, dar tu ți-ai dublat serviciile. Ți-ai construit niște servicii digitale, pentru un public, și ai construit niște servicii la ghișeu, pentru alt public. Înainte să se apuce de servicii digitale, că tot luăm exemplul Estoniei, care e celebru, Estonia ajunsese la 80% competențe digitale în rândul publicului. Când vii cu servicii peste 80% digital, nu ai o problemă cu adoptarea serviciilor tehnologice. Dar când ești la 18%, cum e cazul nostru, greu, și atunci ne vom trezi cu niște digitalo-sceptici, mulți, și talibani  care luptă împotriva digitalizării, care au dreptate, că nu a fost un succes sau nu va fi un succes, în multe cazuri! Pentru că, repet, nu le adresăm corect, apropo de acești consilieri ai liderilor politici.

I.V.: Există un prea mult al digitalizării? E un risc, la un moment dat?

R.P.: Da, există riscuri, de la un consum exagerat, la a folosi aceste unelte în fel și chip. Nu vorbesc de zona de cyber security, care este zona de fraudă sau zona care se întâmplă pe internet, va fi tot mai frecventă. Or asta se adaugă la scepticismul de care vorbeam.

Generația Z, o încredere mai mare în tehnologie decât în realitatea imediată

I.V.: Au fost momente când ai fost dezamăgit de tehnologie?

R.P.: Dezamăgit? Nu știu dacă o dezamăgire, dar uneori te încurcă. Am un exemplu foarte simplu,  nu m-am gândit la el și a trebuit să reflectez după aceea, ești în fața unei intersecții, Google Maps spune să o iei la dreapta și indicatorul de ocolire fizic îți spune să o iei la stânga. În cine ai încredere? E un moment din acesta în care generația mea tinde să zică: „Or fi pus ăia indicatorul pentru ceva” și tind să aleg asta, dar generația mai nouă se va duce pe ce îi spune digitalul. Acesta e un moment. Digital-realitate, fiind foarte concentrat pe un subiect de tipul acesta... eu îmi pun problema dacă hărțile or fi actualizate, dacă Google o fi știind dacă azi a fost montat semnul de ocolire? Încă îmi mai pun problema. Fiul meu nu. Nu mai avem dubii. Lucrul acesta e un exemplu, unde te poate încurca. Cred că în generația noastră nefiind nativi digitali, importați în lumea aceasta, dacă vrei, cred că încă mai are dubii sau își mai pune problema față de tehnologie. Generațiile noi, nu.

Lumea de azi, blending între credință, știință și tehnologie

I.V.: L-am avut invitat recent la podcast pe Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici. Spunea că riscul mare al lumii, azi, e metaversul. De ce crezi că spune asta?

R.P.: E un risc... porneam de la exemplul cu cele trei orașe, cele trei zone. Cred mult în această intersecție. Tehnologia și lumea pe care o creează tehnologia azi e un mix, un blend ciudat, adică toate, de-a lungul timpului, fie că a fost credință, fie că a fost știință sau tehnologie, încearcă să creeze propriul adevăr  și să spună că acela e adevărul suprem. Trebuie să fim într-o zonă de mijloc, în care să ne îndoim permanent de oricare dintre adevăruri. Din păcate, zona e din ce în ce mai puțin populată, ca să zic doar atât, și da, pericolul este unul mare, ca această putere în creștere să își creeze propriul adevăr și propria versiune a acestui adevăr și să spună că viața ta e mult mai bună în acest mediu virtual. Ceea ce nu e, neapărat, departe de adevăr, ești mai ferit de  lucruri lumești. Dar nu știu dacă e chiar bine. Întotdeauna omenirea a găsit echilibru. Unei reacții i s-a pus și o altă contra-reacție. Cu siguranță, că va fi de partea științei, că va fi de partea spiritualității... deci probabil va fi, vom balansa.

I.V.: Tu ești un optimist. Am văzut asta și în dezbaterile de la Club România. De unde îți iei sursele și resursele de optimism?

R.P.: E un tip de încredere în viitor, într-un tip de echilibru, pe care poate îl supraapreciem, care e un echilibru mult mai amplu la nivel de univers, păstrând proporțiile. Mă îndepărtez de ziua de azi sau de mâine, dar cred că dincolo de luptele acestea mici, există un traseu mult mai mare, care e mult mai echilibrat. Cumva, dacă te uiți în spate mult timp vezi evoluția altfel decât ai văzut-o în pașii de zi cu zi. Că mă uit și la evoluția mea personală, și la evoluția lumii în care am trăit. Dacă mă uitam zi de zi, nu știu dacă puteam extrage lucruri optimiste. Dar uite, omenirea se află în cel mai bun punct al ei, din multe puncte de vedere. Sunt cei mai puțini săraci din câți au fost vreodată, cei mai puțini analfabeți din câți au fost vreodată, șamd. Da, dacă mă uit lângă mine, nu am o doză de optimism, dacă mă uit pe termen lung, spun că drumul acesta, deși nu a fost cel mai bun, a dus undeva bine. Cred în echilibrul acesta. Cred că pe termen lung, ne vom duce spre mai bine.

Tehnologia va avansa mult mai repede decât o înțelegem noi. Avansul este exponențial

I.V.: Spune-mi o idee pentru care trebuie o să te bați în viitor.

R.P.: Un lucru care pe mine mă frământă și pentru care caut răspunsuri, dintr-o puțină altă perspectivă, nu știu dacă va fi o luptă de tipul acesta, cu steagul în brațe, dar există o nevoie sau va exista o nevoie de un alt tip de om. Sună foarte filosofic, dar nu e chiar așa. Tehnologia avansând, va crea niște unelte pentru care felul nostru de a gândi, de azi, și felul nostru de a ne manifesta de azi, va fi total ciudat în acea lume. Dacă deciziile sau tot ce creez eu ca parte a activității mele vor putea fi preluate de o lume tehnologică, atunci îmi eliberează un mare timp sau un mare spațiu în care să mă manifest altfel, să contribui altfel la lumea asta. Și cred că există o teamă foarte mare a fiecăruia și a multora din jur, că nu știm ce să facem cu spațiul acesta care se creează. Atunci ajungem să ne luptăm împotriva valului tehnologic, care se duce încolo, și nu știm ce să facem, și e mai bine să mai încetinească puțin. Nu cred că se va întâmpla. Cred însă, și aici e mai degrabă și invitație și, dacă vrei, o luptă, de a găsi acest spațiu în care să încercăm întrebări și răspunsuri pentru ce fel de oameni vrem să devenim.

Din nefericire însă, tehnologia va avansa mult mai repede decât o înțelegem noi. Avansul nu este liniar și este exponențial. Se mai întâmplă ceva în zona tehnologică. Se îmbină toate aceste viteze, deci nu mai e viteza unui singur lucru, de pildă calculatorul, sau electricitatea. Nu. Acum sunt artificial intelligence, sunt nanotehnologii, cuantum-computer, se întâmplă în aceleași timp, adică voi avea nanotehnologii în medicină bazate pe IA, cuantum-computing în medicină și bazat pe IA, deci toate vor duce la o creștere mult mai amplă și o rapiditate mult mai mare a procesului.

Problema e că nu știm unde duce. Oamenii nu înțeleg exponențial. Ca idee, ca impact. Ei înțeleg liniar, mental, deci noi încă suntem pe o dimensiune liniară. Știu dacă vii spre mine, știu viteza, pot să o apreciez, știu când se va întâmpla lucrul acesta. Exponențial, nu înțeleg. Dădea cineva un exemplu: dacă faci 30 de pași, știi unde ajungi. Dacă faci 30 de pași și la fiecare pas dublezi distanța nu mai știi unde ajungi, nu mai ai cum să calculezi. E de câteva ori circumferința pământului. Nu ai cum să înțelegi. Și atunci circumferința aceasta creează un spațiu în care trebuie să vedem ce fel de activitate, oameni, vrem să fim pentru lumea aceasta, a viitorului, în care ni se ia de pe umeri un tip de decizie, un tip de  activitate.

Din păcate, o să vezi că modelul acesta e foarte prezent. Încă gândim în ce suntem acum, ca pe niște chestii fixe. Felul în care vedem ocuparea, joburile, și a fost nevoie de o pandemie de doi ani ca să înțelegem că nu trebuie să fim la birou. Ok, și doi în care să înțelegem și să acceptăm că nu trebuie să fim la birou. Și acesta e doar un exemplu din sute de alte exemple. Că medicina nu se mai bazează pe trial and error, tai și văd ce se întâmplă după aceea, la următorul nu mai tai, nu! Că se bazează pe computere și pe matematică, modele care nu aveau nicio legătură cu medicina înainte, de exemplu. Studiul cancerului și tratamentele personalizate nu au nicio legătură cu metodele tradiționalizate ale medicinei. Și asta se întâmplă într-un interval de cinci-șase ani.

Va fi fabulos ce se întâmplă, problema e ce fel de oameni vom deveni noi. Nu e o luptă, e o preocupare, dacă vrei. De luptat, în continuare lupt cu administrația noastră să înțeleagă că pentru România e o oportunitate fabuloasă în lumea asta să fim unde trebuie, să fim mult mai sus.

Interviul integral poate fi vizionat pe platforma youtube.  

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News