Dinu Săraru: Nicu Ceaușescu a venit, noaptea, cu Donca Mizil. Zoe a spus: Actorii pe scenă!
Autor: D.C. | Publicat pe: 09 ian 2022, 17:31
WhatsApp
Scriitorul Dinu Săraru, care va împlini 90 de ani în 30 ianuarie, mărturisește, într-un podcast realizat de Ionuț Vulpescu, cum a reușit să pună în scenă trei piese uriașe, împotriva dictaturii, în anii cei mai duri ai comunismului. 

În anii 80, cozile de la casa de bilete a Teatrului Mic se întindeau din Sărindar până la Capșa. Oamenii așteptau și o noapte întreagă,  în frig sau ploaie, ca să prindă un loc la Maestrul și Margareta, la Ivona. Principesa Burgundiei, la Richard al III-lea sau la Niște țărani.

Atunci am apelat la compromisuri mari

”Fenomenul Sărindar s-a datorat unui mare regizor și unui mare om de teatru: Mihaela Tonitza (soția lui Ștefan Iordache n.red.), alături de Cătălina Buzoianu, ca regizoare, și Ștefan Iordache. Ei au fost actorii principali ai acestui fenomen – Sărindar, spune Dinu Săraru în podcastul realizat de Ionuț Vulpescu. Să știți că și atunci am apelat la compromisuri, așa-zise compromisuri mari. Că în familia Ceaușescu era un tânăr foarte învățat și foarte civilizat, și foarte citit, matematician, de altfel, și care a fost de la grădiniță îndrăgostit de o fetiță cu care a stat în bancă – Donca Mizil. Și ei, când m-am dus ca să apăr Maestrul și Margareta...Nicu Ceaușescu a venit și de pe poziția lui de fiu al dictatorului, cu Donca Mizil, la vizionarea spectacolului, noaptea.

Și, după aceea, a fost Ivona. Principesa Burgundiei și, pe urmă, a fost tot așa – am apelat la ei, a fost Richard al III-lea, care a fost unul din marile spectacole împotriva dictaturii și împotriva autocrației. Tot așa, a trebuit să apelez la nucleul tânăr din familia Ceaușescu. Și a venit primul adjunct al culturii, care era Ion Traian Ștefănescu, un intelectual de mare clasă, și cu Zoe Ceaușescu, și au văzut spectacolul. Zoe Ceaușescu, la un moment dat, zicea: „Actorii pe scenă!”. Și a apărat spectacolul. Acestea au fost marile compromisuri ale mele și care au fost controversele biografiei mele”, i-a mărturisit Dinu Săraru lui Ionuț Vulpescu.

”Am vrut să demonstrez că Teatrul Mic nu este un teatru subordonat dictaturii, dimpotrivă, a adăugat maestrul Săraru, referindu-se la piesa O scrisoare pierdută, pusă în scenă în 1989. Și am găsit în Silviu Purcărete și în scenograf, și în actori o solidaritate extraordinară. În Sărindar este chiar locul unde erau publicațiile de stânga, pentru că eu am vorbit de stânga politică. Pe această scenă s-a demontat pentru prima dată, într-un spectacol la care au participat, ca represalii, procurorul capitalei, conducerea partidului întreg, pentru că a fost o surpriză uriașă pe scena asta, în care se lupta împotriva dictaturii; a fost demontată chiar dictatura”.

M-am simțit în pericol de a mă întoarce la Canal

”După 10 ani în care ați condus Teatrul Mic, ce simțiți când vă gândiți la momentul ianuarie 1990, când a trebuit să părăsiți Teatrul Mic”, l-a întrebat Ionuț Vulpescu pe Dinu Săraru?

”A fost un moment cumplit din biografia mea, a răspuns scriitorul. A trebuit să plătesc, cum a spus Valeria Seciu, „singur”... să plătesc singur. Pentru că am tras actorii după mine în aventura mea spirituală, antidictatorială și de stânga. Actorii aceștia mari, în frunte cu Ștefan Iordache și Carmen Galin, au părăsit Teatrul Mic odată cu mine. Am trăit din nou sentimentul fricii, pe care l-am descris în volumul II din cel de-al doilea roman, Clipa. M-am simțit singur și trădat, și în pericol de a mă întoarce la canalul Dunăre-Marea Neagră. Sentimentul fricii l-am trăit extraordinar...

” Ce v-a dezamăgit cel mai tare în momentul acela”, a insistat Ionuț Vulpescu?

” Faptul că s-a putut petrece în țara asta o trădare a conștiinței naționale și a identității naționale, care acum se scufundă”, a răspuns Dinu Săraru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?