Data actualizării:
Data publicării:

Dinu Săraru i-a telefonat lui Adrian Păunescu să-i spună ceva despre Ana-Maria. Întâmplare povestită de poetă/ VIDEO

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Prezentă în emisiunea De Ce Citim, poeta Ana-Maria Păunescu, redactor-șef al revistei Flacăra lui Adrian Păunescu, a vorbit despre un moment din timpul adolescenței, în care scriitorul Dinu Săraru i-a telefonat tatălui său pentru a-i spune ceva despre ea.  

„Revistă pe care, într-adevăr, din 2010 o conduc, fără tata lângă mine și care, iată, a ajuns în 2024 tot mai puternică, tot mai plină de adevăruri și de libertate. (…) Apropo de jurnalism, vreau să spun ceva, când am început eu să scriu la revistă, prin 2006, m-a rugat tata să am o rubrică săptămânală în Flacăra, am povestit la un moment dat, numai știu unde fusesem, ce s-a întâmplat la evenimentul respectiv. Nu era nimic ieșit din comun. Tatei i-a plăcut foarte mult și a vorbit cu Dinu Săraru la telefon, pe care-l salut și cu această ocazie și de prezența căruia mă bucur foarte mult, în fiecare zi în care ne mai dăm câte un telefon. A vorbit cu el la telefon, Dinu Săraru citise articolul și i-a spus: „domnule, fata asta-i foarte talentată! Se vede că a fost acolo!” Și m-a marcat aprecierea asta. Mi se pare important, de atunci, ca în momentul în care scriu despre un eveniment, chiar să se vadă că am fost acolo.” (…) Pentru cei care nu știau dacă Flacăra lui Adrian Păunescu mai există, ea există și apare în fiecare vineri la puținele chioșcuri de presă care mai sunt. Se poate face și abonament, totul e să vrem.” a povestit Ana-Maria Păunescu.

Vezi video complet:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel