Vasile Dîncu, sociolog, profesor și europarlamentar PSD, a făcut o analiză după Congresul de sâmbătă.

„Un scurt epilog la Congresul PSD

Congresul PSD nu a fost un eveniment politic obișnuit, de alegere a unei noi echipe. Poate că nu a arătat așa multă emoție, emoția fiind, în multe situații, corelată cu criza sau cu conflictele interne, dar a arătat liniștea și coeziunea unui partid care are un proiect clar și un posibil traseu viitor fără sinusoide. Fiind un an electoral și având ca miză și lansarea candidatului la Președinția României, Congresul PSD a fost un eveniment mult mai complex care a arătat câteva lucruri:

În primul rând, starea de echilibru la care a ajuns, în acest moment, PSD. După dezastrul din 2019, Noul PSD, așa cum l-am numit noi în 2020, este acum un proiect realizat. Rezultatele alegerilor din acest an au arătat că PSD a redevenit partidul cel mai important al României. A câștigat, pentru prima dată după 1990, câteva reședințe de județ inaccesibile anterior și a realizat scoruri bune, în progresie față de anul 2000, peste tot în țară.

În al doilea rând, s-a văzut pentru prima dată un efort strategic al Președintelui Ciolacu de a aduce mai mulți tineri în echipa de conducere. Este un lucru important în ceea ce privește viitorul partidului și al social-democrației din România.

În al treilea rând, s-a văzut preocuparea pentru echilibrul de gen, Președintele Marcel Ciolacu a transmis criteriul socialist: minimum 30% femei pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile parlamentare din acest an.

A existat un program politic foarte interesant în discursul lui Marcel Ciolacu: simbioza între un proiect de societate și proiectul economic cu care proiectăm România în viitor. După două decenii, economia revine ca prioritate în programele politice. Partidele de dreapta au dat tonul politicii prin președinți și premieri care s-au concentrat doar pe democrație și pe diferite forme de libertăți. Evident, toate acestea sunt valori importante și pentru noi, socialiștii, dar fără preocupare pentru dezvoltare se deteriorează atât democrația, cât și solidaritatea socială și națională.

S-a accentuat și nevoia de a fi mereu atenți la oportunitățile pe care le oferă Uniunea Europeană, nu numai din perspectiva fondurilor și a proiectelor, dar și ca valori, civilizație și grija noastră pentru protejarea diasporei. Nu doar atenție, ci mai ales conectarea continuă cu realitatea europeană, atât cea din Europa deja constituită, dar și cea din țările aflate pe drumul extinderii viitoare. În acest sens a fost înființat și postul de vicepreședinte pentru afaceri europene pe care-l conduc.

Aș mai accentua un lucru important: suntem mai mulți vicepreședinți din Transilvania și Banat decât în trecut, un semn bun și important pentru ardeleni, care trebuie interpretat ca un mesaj privind preocuparea pentru orizontul de așteptare al populației din aceste regiuni ale țării, populație unde, în ultimii ani, a dominat dreapta pedisto-liberală.

Dar poate cel mai important lucru de la Congresul PSD din 24 august este acela că odată cu acest moment începe, cu adevărat, campania electorală pentru Prezidențiale. Fără candidatul celui mai mare partid din România, singurul despre care știm că intră în turul doi, competiția era doar un fel de start fals. Acum oamenii pot să compare, pot să evalueze și au de unde alege.

Ce am constatat nou și interesant la demersul de candidatură al lui Marcel Ciolacu, dincolo de densitatea proiectului prezidențial, ar fi câteva chestiuni de accent și de noutate pentru discursul politic tradițional de la noi:

Schimbarea tonului. Dacă până acum Marcel Ciolacu părea să fie exagerat de elegant cu Președintele Iohannis, asprimea tonului, atunci când, sâmbătă, a vorbit despre ”președintele absent”, a arătat că vom avea o campanie dură. Chiar dacă nu a fost un discurs anti-PNL, așa cum au înțeles unii liberali sau cum au crezut ei că sunt interesanți dacă scriu asta, discursul președintelui a trasat câteva ”linii roșii”, cum le place liberalilor să le numească, linii care vor defini dezbaterea electorală stânga-dreapta în campanie. Mă refer la viziunea despre stat, la partizanatul politic al președinților de dreapta, la ”tradiția” acestora de a depăși atribuțiile Constituționale, la muncă versus capital și altele.

Modernizarea partidului. De obicei, liderii ajunși în acest punct, caută să stăvilească evoluția, crezând că este de ajuns, că trebuie stabilitate și echilibru. Din contră, Marcel Ciolacu a propus cota de gen și a adus, în prim-planul partidului, mai mulți tineri.

Curajul de a vorbi despre libertate, inclusiv cea sexuală. Nu doar în discurs, dar și promovând oameni care sunt cunoscuți pentru militantism și apropiere de organizații nonguvernamentale care duc luptele pentru libertăți, astăzi.

Nu a vorbit ca un candidat care vrea totul, ci a vorbit despre împărțirea puterii. Este ceva nou pentru politica românească, unde un lider odată instalat vrea să ocupe toată scena puterii, indiferent dacă acest lucru este legal sau constituțional. Chiar dacă sondajele arată că oamenii vor un președinte jucător, președintele PSD a insistat pe modelul parteneriatului și poate chiar al coabitării.

Nu s-a prezentat pe sine ca fiind omul providențial, super-candidatul, deținătorul absolut al vocației, din contră, a spus, cu sinceritate: ”Muncesc în fiecare zi – eu cu mine – să evoluez ca om, să progresez ca politician, să cresc ca lider, astfel încât să devin președintele pe care românii și-l doresc. Un președinte pentru toți!”.

A fost un discurs strategic, dar nu a făcut nicio isterie anti-suveranistă, așa cum este la modă acum, nu doar la noi, dar chiar și în Europa. A vorbit cu înțelegere și maturitate despre cei vulnerabili, despre oameni și problemele lor, de zi cu zi, despre toți cei care merită să fie în centrul acțiunii clasei politice nu numai în prag de alegeri, dar în fiecare zi. Este clar că este vorba despre o strategie pentru turul doi care începe încă de acum, iar Marcel Ciolacu nu vrea să repete greșelile altor candidați de stânga care au clacat la bătălia pentru turul al doilea, unde nu partidul este decisiv, ci candidatul și forța lui de a convinge oameni din afara propriului partid.

În schimb, mi-a plăcut că a avut curajul de a nu supraalimenta cu mesaje și simboluri un electorat conservator, tradiționalist, pe care mult timp a tot mizat PSD, uitând că și electoratul se schimbă, biologic sau cultural, chiar. A fost decent cu referirile la familie, credință sau patrie.

Dacă aș fi vorbit la Congres i-aș fi spus, cu prietenie, președintelui PSD un lucru pe care sigur îl intuiește sau îl simte:

Drumul spre Cotroceni este o golgotă, plină de suferință, de atacuri nedrepte și, uneori, de lovituri sub centură. Normalitatea în sine este acceptată de toată lumea doar în discurs, chiar cu sinceritate, dar postura de a candida la cea mai puternică poziție din stat este una excepțională, deci sfidează normalitatea. Intrarea în această luptă îi sperie pe mulți, aduce dușmănii neașteptate, alianțe contra naturii și trădări din cercul de maximă proximitate.

Jocul în sine nu este nici simplu, nici normal, iar normalitatea nu te ajută, în cele mai multe cazuri. Este o luptă cu costuri multe în plan personal, iar victoria, dacă vine, se gustă singur, așa cum singur te lupți și cu riscurile și singur îți înfrunți trădătorii, chiar dacă ai un partid în spate și chiar dacă de partea ta sunt 5 milioane de români.

Poate tocmai de aceea, o campanie trebuie să fie tranșantă și cu o echipă bine pregătită. Atacul politic te poate costa campania, așa că defensiva trebuie să fie de oțel. Și mai ales, trebuie să înțelegi că pentru un partid este mult mai ușor să treacă peste o înfrângere locală, parlamentar, la europarlamentare sau chiar la alegerile generale, dar înfrângerea la prezidențiale poate aduce, după ea, o perioadă lungă de opoziție și de suferință”, a scris Vasile Dîncu pe Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News