Data publicării:

Dincolo de ecran în ,,Hai să ne batem”

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Pelicula a câştigat lupta cu box office-ul românesc. 

Vă aduceți aminte acele filme despre liceu înălțătoare, în care unui profesor dedicat, dar neconvențional, îi este dată în grijă cea mai rea clasă și, contrar așteptărilor, acesta reușește să-i transforme pe toți în elevi manierați, cu note mari? Ei bine, Hai să ne batem nu e unul din acele filme.

Regizorul Richie Keen mărturiseşte: „Acesta este cu siguranță o înfățișare exagerată a liceului. Totul are loc într-o singură zi – ultima zi din an la Liceul Roosevelt, care e prin tradiție Ziua Festelor făcute de viitorii absolvenți, deci haosul e absolut. Am vrut să vedem până unde putem întinde coarda.”

 

 

La început, este vorba despre profesori versus elevi sau, după cum spune Keen, „temniceri versus deținuți”. Dar totul se schimbă atunci când doi profesori sunt stârniți unul împotriva celuilalt. Deodată, Ziua Festelor este umbrită de neașteptata sfadă între două figuri ale autorității din liceu, care ajunge să fie extrem de populară pe internet: #TeacherFight.

Ice Cube (Barbershop: The Next Cut și filmele Ride Along) și Charlie Day (Șefi de coșmar, It’s Always Sunny in Philadelphia) au fost extrem de convingători în rolurile unor profesori de liceu în comedia Hai să ne batem şi au reuşit să conducă box office-ul românesc după ce au generat încasări în valoare de 679.326 lei şi un număr de 34.629 spectatori.

În ultima zi a anului școlar, Andy Campbell (Day), un blând profesor de engleză de liceu, încearcă din răsputeri să nu-și iasă din fire din cauza festelor scandaloase făcute de elevii din ultimul an, a administrației disfuncționale și a disponibilizărilor care îi pun în pericol slujba, într-o perioadă în care soția sa e însărcinată cu cel de-al doilea copil.

Dar lucrurile merg din ce în ce mai prost atunci când Campbell îl supără pe Ron Strickland (Ice Cube), cel mai dur și mai temut profesor din liceu, provocând concedierea acestuia. Spre șocul lui Campbell – ca să nu mai menționăm și teroarea cumplită – Strickland ripostează provocându-l la un schimb de pumni după ore. Veștile despre confruntare se răspândesc cu iuțeala fulgerului, pe măsură ce Campbell ia măsuri din ce în ce mai disperate pentru a evita să ia o bătaie zdravănă. Dar dacă profesorul va decide să-și facă apariția și să se lupte cu adversarul său, s-ar putea ca această confruntare să se dovedească a fi exact ceea ce îi trebuia lui Andy, dar și școlii.

 

 

Din distribuția peliculei Hai să ne batem mai fac parte și Tracy Morgan (30 Rock), Jillian Bell (O altă adresă de pomină), Dean Norris (Breaking Bad), Christina Hendricks (Mad Men), Dennis Haysbert (Unitatea), JoAnna Garcia Swisher (The Astronaut Wives Club) și Kumail Nanjiani (Silicon Valley). De asemenea, în film mai apare și o serie de tineri actori precum gemenii Charlie și Max Carver (Neveste disperate, Un vârcolac adolescent), Austin Zahur, în primul său film artistic important, și Alexa Nisenson (Middle School: The Worst Years of My Life).

Keen a regizat filmul bazându-se pe scenariul scris de Van Robichaux și Evan Susser (What’s Going On? cu Mike Mitchell, serial difuzat de Funny or Die), după povestea lui Van Robichaux, Evan Susser și Max Greenfield

Hai să ne batem este produs de Shawn Levy, Max Greenfield, John Rickard și Dan Cohen, producători executivi fiind Toby Emmeric, Richard Brener, Samuel J. Brown, Dave Neustadter, Charlie Day, Ice Cube, Marty P. Ewing, Billy Rosenberg și Bruce Berman.

Din echipa de creație a lui Keen au făcut parte directorul de imagine Eric Edwards (Orașul polițiștilor, Un pic însărcinată), scenograful Chris Cornwell (Un polițist și jumătate, Nuntași de închiriat), editorul de imagine Matthew Freund (The Meltdown with Jonah and Kumail, serial difuzat pe Comedy Central) și designerul de costume Denise Wingate (Spărgătorii de nunți). Coloana sonoră a fost realizată de Dominic Lewis (The Man in the High Castle).

Ice Cube și Charlie Day sunt liderii distribuției, dând viață celor doi profesori pe cale să se ia la pumni, ei fiind și producători executivi ai peliculei. Cube spune: „Când am primit prima oară scenariul pentru Hai să ne batem, mi-am zis: Frate, pentru asta mergi la film, ăsta-i genul de producție cu care te poți distra. E ca unul din acele filme în care ai o bombă cu ceas, dar de data aceasta, bomba cu ceas e personajul meu, Ron Strickland.”

 


Day, care-i dă viață adversarului lui Strickland, Andy Campbell, e de acord: „Cui nu-i place un film bun despre liceu? În plus, mi s-a părut că dinamica dintre personajul meu și cel al lui Ice Cube era foarte evidentă. Mi-a plăcut scenariul cu ideea sa de timp care se scurge nemilos, de parcă suntem într-o oală sub presiune, iar căldura devine tot mai insuportabilă. Aceste elemente au transformat scenariul într-o poveste entuziasmantă.”

Chiar și înainte ca Andy să-și programeze o întâlnire cu destinul – sau cu moartea, depinde de persoana cu care discuți despre asta – ziua lui nu se desfășura chiar grozav. Keen elaborează: „Copiii de la școală sunt nebuni, nevasta lui însărcinată trebuia să fi născut deja de trei zile și, pe deasupra, el mai așteaptă, agitat, să afle dacă va fi inclus pe lista profesorilor disponibilizați din cauza reducerii bugetului. Apoi, aflându-se la locul nepotrivit la momentul cel mai nepotrivit, el se întâmplă să fie martorul unei scene în care Strickland își pierde răbdarea cu elevii săi, care deja i-au copt-o de prea multe ori. Andy se trezește între ciocan și nicovală atunci când este chemat, alături de Strickland, în biroul directorului care vrea să știe ce s-a întâmplat. Slujba sa depinzând de această discuție, Andy îl arată cu degetul pe Strickland, motiv pentru care acesta îi spune că îl așteaptă în parcarea liceului după ore, la 15:00. Atunci lucrurile încep s-o ia razna.”

Povestea a născocit-o Max Greenfield, care a lucrat și ca producător al filmului. Ideea, mărturisește el, i-a venit atunci când se gândea cum ar putea să transforme un ritual tipic elevilor de liceu în ceva surprinzător și entuziasmant. „Am crescut într-un orășel mic și-mi aduc aminte de momentele când auzeam că urma să aibă loc o bătaie după ore. Toată lumea se entuziasma, dar aproape de fiecare dată rezultatul era dezamăgitor. M-am gândit apoi: Oare ce s-ar întâmpla dacă s-ar bate doi profesori după ore? Asta chiar a schimbat ritualul.”

 

 

Producătorul Shawn Levy își aduce aminte că, în momentul în care Greenfield le-a povestit ideea, „ne-am dat seama din prima că era o premisă comică excelentă, având tot ceea ce-ți dorești de la un film de acest gen – o idee simplă, dar importantă, bazată pe conflictele și josniciile din viața reală, incluzând chiar și ideea de izbăvire pentru unele personaje. Foarte multe comedii bune se bazează pe aceste frustrări și umilințe din viața reală, iar acest film nu se rușinează să arate astfel de încurcături; de fapt, filmul își construiește momentele comice pe baza acestor scene umilitoare, menținând în același timp vie perspectiva de a te ridica deasupra acestor umilințe și de a deveni un soi de erou între timp.”

Producătorii i-au adus pe Van Robichaux și Evan Susser în echipă, pentru a transforma povestea într-un scenariu. „Lor le-a plăcut la nebunie ideea,” spune Cohen, și s-a creat o legătură imediată între noi, pe măsură ce dezvoltam proiectul.”

În timp ce schițau scenariul, Robichaux spune că au început să vorbească „cu o grămadă de profesori din școli publice și din ceea ce ne-au spus ei, mediul acela e nebunesc.”

Susser adaugă: „De asemenea, ne-am dat seama că ei nu sunt deloc respectați ca profesori.”

Incluzând această temă în scenariu, cei doi au stabilit o legătură între cele două personaje principale aflate în prag de război, în ciuda faptului că la început, par să fie complet opuse. 

Fiind cuceriți rapid de scenariu, Day și Cube au fost incluși în proiect chiar înaintea lui Richie Keen, regizorul. Deoarece regizase un număr de episoade din serialul It’s Always Sunny in Philadelphia, Keen colaborase deja cu Day. „Cu toate acestea, subliniază producătorul John Rickard, nu acesta este motivul pentru care a primit postul. 

„Richie a fost alegerea ideală pentru acest film din multe puncte de vedere,” spune Levy. „Sensibilitatea sa la nivel regizoral se trage din personalitatea sa, în plus, el are ochiul format când vine vorba de comedii.”

 

 

Realizatorii s-au distrat și căutând feste scandaloase pe care elevii să le pregătească profesorilor din liceu. Rickard afirmă: „Am petrecut destul de mult timp pe internet căutând cele mai bune feste și prelucrându-le apoi pentru a le putea introduce în film.”

Keen adaugă: „Întrebarea care ne venea mereu în minte era: cât de tare putem întinde coarda? Ar crede publicul dacă ar vedea mașina directorului într-o sală? Sau un cal alergând pe holuri? Ce e drept, am respins câteva feste pe care le-am considerat a fi prea ambițioase pentru un grup de adolescenți.”

Regizorul spune că una dintre favoritele sale este trupa de mariachi care-l chinuie pe directorul Tyler toată ziua. „Unul dintre producătorii noștri, Dan Cohen, auzise o poveste reală despre o trupă de mariachi care s-a ținut scai de un director o zi întreagă, iar mie mi s-a părut hilară ideea, așa că am introdus-o în film.”

Numeroase farse creau o harababură destul de mare, ceea ce reprezenta o provocare atât pentru regizor, cât și pentru scenograful Chris Cornwell. Keen explică: „Întreaga acțiune a filmului are loc într-o singură zi, dar la fel ca majoritatea filmelor, noi am turnat scenele nerespectând ordinea lor din film, așa că a trebuit să ne pregătim foarte atent de fiecare dată pentru a ne asigura că știm exact ce se întâmplă și când anume, pe măsură ce progresa acțiunea. La un moment dat, elevii se folosesc de niște tunuri de vopsea, așa că mâzgăleam pereții holului pentru a filma o scenă, iar apoi trebuia să-i curățăm pentru a filma o scenă anterioară, doar pentru ca, mai târziu, să îi vopsim la loc pentru o altă scenă. A trebuit să fim foarte vigilenți în privința acestor detalii, pentru a ne asigura că nu se pierde nimic.”

 

Despre distribuţie şi realizator


Ice Cube (Strickland/Producător executiv) este un actor, regizor, producător și idol muzical premiat la diferite gale, care a devenit una dintre figurile cele mai împlinite, productive, importante și prolifice din industria de divertisment, atât pe ecrane, cât și în spatele camerei de luat vederi. Ca artist solo, el a vândut peste 10 milioane de albume, rămânând unul dintre cei mai influenți și respectați artiști din domeniul rapului. Recent, el și trupa NWA au fost incluși în Rock & Roll Hall of Fame

Filmele sale au avut încasări de peste un miliard de dolari la box office. 

În luna ianuarie 2017, pe VH1 a debutat Hip Hop Squares, show produs de Cube Vision. Vara aceasta, actorul va fi onorat cu o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Charlie Day (Andy Campbell/Producător executiv) a câștigat aprecierea fanilor și a criticilor din toată lumea pentru contribuția adusă în domeniul filmelor și al televiziunii.

În prezent, el îi dă viață nefericitului Charlie Kelly din serialul It’s Always Sunny in Philadelphia, pe care l-a creat în colaborare cu prietenii și coproducătorii Rob McElhenney și Glenn Howerton. În 2011, el a primit o nominalizare la premiile Critics’ Choice la categoria „Cel mai bun actor într-un serial de comedie”. De asemenea, el este unul din scenariștii și producătorii executivi ai serialului, care a revenit luna aceasta pe canalul FXX, pentru cel de-al 12-lea sezon.

 


Tracy Morgan (Antrenorul Crawford) este unul dintre cei mai respectați comedianți din industria divertismentului. Apărând timp de șapte sezoane în serialul NBC 30 Rock (premiat la galele Emmy și la Globurile de Aur), Morgan a jucat alături de Tina Fey și Alec Baldwin, dându-i viață lui Tracy Jordan, imprevizibilul star al popularului spectacol de varietăți TGS with Tracy Jordan, găzduit de Liz Lemon (jucată de Fey). 

Jillian Bell (Holly) a devenit una dintre favoritele publicului în ceea ce privește comediile. Recent, a putut fi urmărită în populara comedie Super party la birou, alături de Jason Bateman și Jennifer Aniston.

În vara acestui an, actrița va apărea pe marile ecrane în filmul Rock That Body, în care va juca alături de Scarlett Johansson și Kate McKinnon. De asemenea, Bell va apărea în remake-ul popularului Sirena îndrăgostită (1984), care va fi produs de Imagine Entertainment, urmând ca, printr-o inversare a situațiilor, Bell să dea viață personajului jucat de Tom Hanks, iar Channing Tatum să fie, de fapt, tritonul.

Filmul care a adus-o pe Bell în atenția publicului a fost populara comedie de acțiune O altă adresă de pomină (2014), în care a jucat alături de Jonah Hill și Channing Tatum. Ea i-a dat viață personajului negativ, Mercedes, creierul din spatele drogului WHYPHY. În același an, ea a apărut în Viciu inerent, regizat de Paul Thomas Anderson, care o distribuise și în filmul său anterior, The Master. În 2015, Bell a apărut în aventura de familie Goosebumps: Îți facem părul măciucă și în comedia cu tematică de sărbători Înainte de Crăciun. Recent, ea și-a împrumutat vocea unui personaj din popularul film de animație Angry Birds – Filmul.

Christina Hendricks (Dna Monet) este cunoscută mai ales pentru rolul său din aclamata serie AMC Mad Men, în care i-a  dat viață timp de șapte sezoane lui Joan Holloway. Serialul a câștigat numeroase premii, inclusiv patru Emmy și trei Globuri de Aur la categoria „Cel mai bun serial dramă”. Pentru contribuția adusă serialului, Hendricks a obținut șase nominalizări consecutive la premiile Emmy, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramă”, și a câștigat două premii Critics’ Choice Television la aceeași categorie. De asemenea, distribuția serialului a câștigat două premii SAG

Anul acesta, Hendricks va mai putea fi urmărită în pelicula Crooked House, adaptarea cinematografică a romanului polițist scris de Agatha Christie, în care va juca alături de Gillian Anderson, Max Irons și Glenn Close, regia fiind asigurată de Gilles Paquet-Brenner. De asemenea, ea va mai apărea în comedia Pottersville, alături de Michael Shannon. Actrița a finalizat de curând filmările pentru miniseria TV western Tin Star, în care va apărea alături de Tim Roth.

Richie Keen este un scenarist laureat al premiilor WGA și un regizor ale cărui proiecte se încadrează mai ales în zona comediilor. El este unul din regizorii serialului de comedie FX It’s Always Sunny in Philadelphia, fiind responsabil cu regia a numeroase episoade. De asemenea, Keen a regizat episodul pilot al serialului Teachers, aflat la al doilea sezon, dar și episoade din serialele Fără rușine (Showtime), The Comedians (show-ul de jumătate de oră al lui Billy Crystal, difuzat de FX) și Disjointed, producție Netflix creată de Chuck Lorre, în care Kathy Bates dă viață proprietarei unui dispensar de marijuana. Pe lângă numeroase alte proiecte de televiziune, Keen a regizat unul din premiatele scurtmetraje ESPN 30 for 30, anume cel despre operația lui Tommy John, intitulat Tommy and Frank

Keen și-a început cariera de regizor după ce a ajuns faimos în calitate de actor și comediant de stand-up, apărând în zeci de seriale de comedie și reclame. El a devenit unul dintre cei mai apreciați profesori de actorie, colaborând cu cei faimoși, cei scandaloși și cei aproape de a da lovitura. Keen a devenit rapid alegerea perfectă pentru comedii, ceea ce l-a învățat să fie un regizor care ține cont de părerile actorilor.

El a câștigat premiul WGA pentru Aim High, un serial despre un ucigaș profesionist adolescent, care a fost produs de McG. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel