dinamo se face de ras in europa
Ciobi s-a îmbrăcat în haine de gală, a vrut să ascundă emoţiile primului meci al său în cupele europene ca antrenor, însă jocul echipei sale a făcut un supărător contrast cu prezenţa de scenă a tehnicianului.
Când tabela arăta minutul 17, în dreptul lui Dinamo scria "2". Prima oară a schimbat-o Susac, care este ultimul pe care îl atinge mingea înainte să intre în poartă la o centrare a lui Torje (4), iar lovitura serii a dat-o Moţi! Fundaşul central a majorat scorul cu o semifoarfecă ce ne-a făcut să uităm de absenţa lui Messi de pe Naţional Arena.
În repriza secundă, elevii lui Liviu Ciobotariu au alergat aproape disperaţi după gol şi s-au jucat cu ocaziile, în timp ce croaţii nu au mai insistat în ofensivă, o remiză cu două goluri marcate în deplasare fiind pentru ei cât se poate de convenabilă.
Dănciulescu şi Torje au ratat amândoi într-un singur minut, cel de-al doilea trimiţând în bară. Dănciulescu a fost ghinionistul serii în Ştefan cel Mare. În minutul 60 a executat slab un penalty obţinut de Torje, iar portarul Krklec a parat. Mingea s-a întors la Dănciulescu, care a tras din nou în portar, mingea ricoşând din acesta în bară şi ieşind apoi în afara terenului. Trei minute mai târziu, acelaşi Dănciulescu a marcat în sfârşit, dar nici de această dată nu a fost să fie, golul său fiind anulat, corect, pentru ofsaid.
Şi până la final Dinamo şi-a mai creat ocazii de a marca, însă precipitarea în faţa porţii a fost cel mai mare duşman al elevilor lui Ciobotariu, care poate spune că a avut un debut nefericit ca antrenor în cupele europene.
Returul se va disputa pe 4 august la Varazdin şi se anunţă a fi unul de foc pentru dinamovişti.