Din 3,5 miliarde de euro contribuții date la UE, România primește 46 milioane de euro
Parlamentul European votează, marţi, propunerea de reducere a contribuţiei României la bugetul de anul acesta cu 46 de milioane de euro, bani ce reprezintă surplusul financiar pe care România l-a dat în 2010, însă, această deducere reprezintă doar un mic procent din cei peste un miliard pe care România îi dă anual la bugetul U.E.
autor: Lucian Negrea
Suma pe care Uniunea Europeană urmează să o restituie ajunge la un total de 4,54 miliarde de euro, pentru toate statele membre. Din acest total, 2,72 miliarde de euro reprezintă excedentele din programele implementate în 2010. Restul de bani provine din amenzi, dobânzi aplicate plăţilor întârziate şi surplusuri rezultate din diferenţele cursului de schimb.
Spre exemplu România a contribuit în 2009 cu 1,22 miliarde de euro la bugetul U.E., iar cei 46 de milioane de euro excedent pe care îi vom primi anul acesta, vor fi deduşi din suma pe care trebuie să o dăm anul acesta la bugetul U.E.
România a contribuit, din 2008 și până în prezent, cu peste 3,5 miliarde de euro la bugetul UE, suma totală care trebuie alocată UE de țara noastră până 2013 fiind de 10,2 miliarde de euro.
Excedentul pe care îl vom primi înapoi pare ridicol pe lângă sumele pe care le investeşte U.E în România. În 2009, UE a cheltuit 2,95 miliarde de euro în România. Din această sumă, 1,17 miliarde (40%) au reprezentat cheltuieli agricole. Ca şi în celelalte state membre noi, procentajul în ceea ce priveşte cheltuielile agricole a fost sub media UE de 49%, fapt datorat în parte măsurilor tranzitorii stabilite la aderarea României la UE. Politica regională a reprezentat 31% din cheltuieli, puţin sub media UE de 33%, lucru care se datorează faptului că programele de politică regională nu funcţionau încă în ritm normal în 2009. În 2009, România a fost una dintre puţinele ţări care a beneficiat de finanţări prin Instrumentul de Preaderare: 619 milioane de euro, ceea ce reprezintă 21% din cheltuielile totale ale UE în România.
Românii vor avea ocazia să-şi aleagă reprezentanţi străini în Parlamentul European
Pentru a încuraja participarea electoratului la alegerile europene, alegătorii vor avea la dispoziţie, începând din 2014, două buletine de vot: o listă europeană şi o listă a candidaţilor naţionali, se arată într-o iniţiativă legislativă ce va fi supusă votului joi, 7 iulie. Listele suplimentare la nivelul UE ar permite votanţilor alegerea a 25 de deputaţi adiţionali, numărul lor ajungând astfel la 776.
Astfel, cetăţenii români vor avea ocazia să îşi aleagă reperezentanţi străini, dacă consideră că cei pe care îi trimit în Parlamentul European nu îşi fac datoria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News