DIICOT: Un german și patru români, trimiși în judecată pentru trafic cu migranți sirieni
Un cetățean german și patru români patru români au fost trimiși în judecată, marți, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trafic cu migranți sirieni.
BADEL ALIAS, zis ”Khider”, cetățean german de origine irakiană, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în stare de arest preventiv. De asemenea, DRAGĂ PARASCHIV, zis ”Rici, Riciu”, fost trimis în jdeucată în stare de libertate, ambii pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, informează un comunicat al DIICOT.
În același dosar au fost trimiși în judecată și MĂGUREANU RĂZVAN – IULIAN, COTEANU NICUŞOR ADRIAN şi DRAGĂ GHEORGHE, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
Klaus Iohannis: Toate statele UE vor primi migranți
Potrivit sursei citate, la data de 30.09.2013, Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Badel Alias iar ulterior, la data de 10.07.2015, inculpatul a fost extrădat din Germania în România, în baza mandatului european de arestare emis la data de 06.08.2014.
Procurorii susțin că, în perioada ianuarie — septembrie 2013, pe relația Turcia — Bulgaria — România — state din vestul Europei, cu precădere Germania, și-a desfășurat activitatea o grupare formată din cetățeni de naționalitate germană, siriană, turcă, bulgară și română, persoane care au avut ca preocupare infracțiuni din sfera traficului de migranți de naționalitate siriană.
S-a stabilit faptul că liderii grupării erau mai multe persoane care domiciliau pe teritoriul Germaniei. S-a reţinut că în momentul în care grupurile de migranţi ajungeau în Bulgaria sau în România, liderii reţelei se deplasau în ţara respectivă, unde împreună ceilalţi membri ai grupării care îşi desfăşurau activitatea infracţională în zona respectivă, organizau scoaterea şi transportarea ilegală către ţara de destinaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News