Data publicării:
DIICOT, sesizat de Metrorex privind protestul spontan
O sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului, a fost înaintată de urgență Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, informează Poliția Română.
De asemenea, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a declanșat cercetări privind declararea ilegală a grevei de la metrou.
„Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanșat cercetări, conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală”, a anunțat Poliția.
Jandarmeria Capitalei a anunțat că a aplicat, până în prezent, 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei.
„Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi”, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
„Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare”, a mai anunțat ministrul Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News