DIICOT: Bărbat trimis în judecată pentru montarea unui GPS în mașina iubitei
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
 Procurorii DIICOT Ploieşti au trimis în judecată un bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără autorizare a activităţilor specifice de culegere de informaţii supuse autorizării. El este acuzat că a montat un sistem de urmărire prin GPS pe maşina fostei concubine, pe care a urmărit-o şi a agresat-o. 

Anchetatorii au reţinut că inculpatul Ion Cătălin Moraru a montat pe autoturismul femeii un dispozitiv de urmărire şi localizare tip GPS cu ajutorul căruia a monitorizat deplasările pe care aceasta le efectua. 

Procurorii arată că inculpatul a avut o relaţie de concubinaj de aproximativ doi ani cu femeia respectivă, aceasta din urmă întrerupând relaţia la data de 18 iulie 2016. 

"În aceste împrejurări, în încercarea de a determina persoana vătămată să revină asupra acestei hotărâri, inculpatul Moraru Ion Cătălin s-a deplasat, în repetate rânduri, atât la locuinţa persoanei vătămate, cât şi la locul acesteia de muncă, ocazii cu care aceasta a fost ameninţată şi lovită de inculpat. Astfel, începând cu data de 18.07.2016, de când inculpatul Moraru Ion Cătălin şi persoana vătămată au încheiat relaţia de concubinaj, inculpatul a urmărit-o pe aceasta în mod repetat, atât la adresa de domiciliu, cât şi la locul unde aceasta îşi desfăşura activitatea profesională", se precizează în comunicat. 

[citeste si]

Conform sursei citate, la data de 4 septembrie 2016, bărbatul a urmărit-o pe fosta concubină până în parcarea unui centru comercial din municipiul Bucureşti, unde a lovit-o pe aceasta, dar şi pe un alt bărbat cu care femeia se întâlnise. 

În urma loviturilor, femeia a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar bărbatul cu care aceasta s-a întâlnit a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale, precizează DIICOT. 

"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpatul a cunoscut deplasarea pe care persoana vătămată a efectuat-o în acea zi în municipiul Bucureşti, întrucât anterior, fără drept, îi montase un sistem de urmărire prin GPS pe autoturismul acesteia", arată anchetatorii. 

Bărbatul a fost trimis în judecată la data de 19 mai 2017, iar dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel