Data actualizării:
Data publicării:

Digitalizare. Utilizatorii Platformei Ghişeul.ro vor putea plăti facturile pentru utilităţi fără comisioane

Autor: Andrei Itu | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Digitalizare. Utilizatorii Platformei Ghişeul.ro vor putea plăti facturile pentru utilităţi fără comisioane
Digitalizare. Utilizatorii Platformei Ghişeul.ro vor putea plăti facturile pentru utilităţi fără comisioane

Utilizatorii Ghişeul.ro vor putea plăti şi facturile pentru utilităţi, cu zero comision la tranzacţii, compania Apa Nova devenind primul furnizor de utilităţi înrolat în platformă, a anunţat, luni, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)

Începând de luni, cei peste 130.000 de clienţi ai Apa Nova - persoane fizice şi persoane juridice - vor putea plăti cu cardul, pe internet, taxele pentru furnizorul de utilităţi. Astfel, utilizatorii Ghişeul.ro vor putea accesa, numai după autentificare, o nouă secţiune de plăţi - 'Utilităţi' - unde vor putea regăsi plăţile pentru serviciile Apa Nova.

Apel către cetățeni

'Ca urmare a modificărilor legislative iniţiate de ADR, Ghişeul.ro trece la nivelul următor. Utilizatorii au acum la dispoziţie plata online pentru serviciile Apa Nova. Ghişeul.ro este singura platformă de plăţi online pentru amenzi, taxe şi servicii publice care nu percepe comision. Facem apel către cetăţeni şi companii să utilizeze acest serviciu şi să nu se lase înşelaţi de site-urile care folosesc facilităţile Ghişeul.ro pentru a percepe comisioane de până la 50 de lei la fiecare plată', a declarat Octavian Oprea, preşedintele ADR.

Facilitare plăți pentru impozite şi taxe locale, amenzi, taxele pentru permisul de conducere, certificate de înmatriculare, paşapoarte

Ghişeul.ro facilitează mai multe tipuri de plăţi: impozite şi taxe locale, amenzi, taxele pentru permisul de conducere, certificate de înmatriculare, paşapoarte.

CITEȘTE ȘI De la 1 martie 2022, e OBLIGATORIE înrolarea în Spațiul Privat Virtual

De asemenea, prin platformă se pot achita: plata pentru autorizaţia de circulaţie provizorie, plata anuală de întreţinere pentru administrarea cimitirelor şi crematoriilor umane din Bucureşti, taxa de emitere a certificatului digital de transport marfă, taxa de emitere a certificatului digital de transport persoane - toate cu zero comision pentru utilizatori. Platforma Ghişeul.ro a ajuns la 1.078.323 de utilizatori şi a procesat aproape două milioane de tranzacţii, în valoare de 820.636.007,31 de lei. Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) - Ghişeul.ro este o platformă administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

CITEȘTE ȘI Dan Vîlceanu promite ce Florin Cîțu spunea că va fi implementat în 2020, când era ministru al Finanțelor / VIDEO

CITEȘTE ȘI Vîlceanu, încurcat: Nu cred că este subiectul discuției noastre cât e factura mea la energie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel