Diferența dintre ștevie și stevie. Beneficiile și proprietățile celor două plante
Află în articol care este diferența dintre ștevie și stevie.
Mulți oameni încurcă ștevia românească cu stevia, fără să știe că cele două sunt două plante diferite. Din ștevie românii fac diferite mâncăruri: ciorbe, mâncăruri scăzute cu carne sau chiar sarmalele. Stevia, în schimb, este un îndulcitor natural
Ștevia românească (Rumex patientia, Rumex alpinus) este o plantă angiospermă din genul Rumex, familia Polygonaceae. Alte denumiri populare ale șteviei sunt dragomir, urzica-raței, brustan, dragavei, dragaveică, crestățea, hrenuț, limba-boului și măcrișul-cucului. Este o plantă perenă, foarte răspândită în România, crește spontan primăvara, pe pășunile din zonele de deal și de munte, în jurul stânelor, în grădinile necultivate, scrie Wikipedia.
Stevia rebaudiana este o plantă din genul Stevia. Din frunzele de stevia dulce se obțin produse cu calitate de îndulcitori: frunze uscate, pudră și extract. Stevia rebaudiana este de 300 de ori mai dulce decât zahărul. Este acalorică și nu conține carbohidrați. Planta este de asemenea folosită ca îndulcitor principal în băutura carbogazoasă Coca-Cola Life
Beneficiile și proprietățile celor două plante
Ștevia este o sursă bogată de vitamina A, esenţială pentru menţinerea sănătăţii ochilor. În plus, ștevia românească are vitamina C , important stimul al sistemului imunitar), iar o porţie de mâncare sau salată de ştevie acoperă aproximativ 30% din necesarul zilnic de vitamina B. Aceasta conţine cantităţi semnificative de fibre, minerale (fier, magneziu, potasiu, fosfor şi calciu) şi compuşi organici benefici: flavonoide (cu efecte antivirale, antialergice, antiinflamatorii, antitumorale) şi antocianine (care reduc frecvența cancerelor), scrie great.doc.ro.
Stevia, în schimb, a fost folosită în scop medicinal vreme de multe secole și a fost cultivată în special pentru savoarea s dulce, puternică. Studiile au arătat că folosirea steviozidei (unul dintre compușii dulci din plantă stevia) ca supliment poate reduce tensiunea arterială. De asemenea, stevia a fost studiată multă vreme, în cazul pacienților cu diabet și pare că este benefică în cazul acestora, scrie doc.ro. Alte studii efectuate pe animale au arătat că steviozida poate crește producția de insulină și poate face celulele mai sensibile la efectele acestui hormon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News