Diferența dintre Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu. Chirieac: Dânsul e academician și e deranjat de subiectele mici
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat activitatea ministrului Vlad Voiculescu și a exemplificat diferențele dintre acesta și fostul șef de la Sănătate, Nelu Tătaru.

Într-o intervenție la România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre activitatea ministrului Sănătății și despre faptul că acesta nu este în temă cu ceea ce se întâmplă în sistemul medical din România. Exemplu în acest sens a fost dat cazul asistentei de la spitalul din Ștei, care a fost înjunghiată ieri de către un pacient, și despre care Vlad Voiculescu a spus că nu are cunoștință:

„Dânsul nu se uită la nimicuri din acestea, de exemplu că s-au vaccinat 100.000 de români peste rând. Nu are treabă cu așa ceva. E mică problema. Dânsul vede mare. Reabilitarea Sănătății în România, spitale mari, strălucitoare, precum AKH la Viena. Zece ani a studiat acolo, omul chiar știe. Dânsul se uită la politica mare, nu că a fost înjunghiată o asistentă la un spital ... ete' na! Subiect pentru Ministerul Sănătății e cum să cheltui 10 miliarde de euro. Ăsta e subiect. Asta a votat poporul muncitor, ăsta e ministrul. Măcar Nelu Tătaru era foarte dedicat, domnul Voiculescu e alt nivel, e la Academie, asta e diferența“, a precizat, într-un mod ironic, Bogdan Chirieac.

PNL-ul va avea probleme cu USR

„USR-ul călărește splendid PNL-ul, de altfel o să îi ia și fața, sper ca în acest an Dacian Cioloș să devină, oficial, primul ministru al Guvernului și domnul Voiculescu viceprim-ministru și ministru al Sănătății și toată lumea va fi mulțumită, la fel cum o să fie cu pensiile, cu recalcularea.

Dânsul știe, doar că nu îi sunt puse întrebările care trebuie. Nici academicianul nu știe să repare conducta de la toaletă, e academician doctor în Fizică sau Chimie. La fel și domnul Voiculescu, dânsul e academicianul și e deranjat cu întrebări vulgare“, a conchis analistul politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel