Data actualizării:
Data publicării:

Dietă Revelion. Program de 3 zile

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Masă Revelion
Masă Revelion

A trecut perioada îndopatului, trebuie să ne gândim deja la rochiile alea fabuloase pentru Revelion în care ne dorim să arătăm cât mai bine. Andreea Sava propune, pe blog , un program șoc de 3 zile, ca să mai reduceți efectele exceselor de Crăciun.

3 pași ca să arăți cât mai bine de Revelion

 

1. Detoxifiere și 3-4 kg jos

Nici nu vreau să mă gândesc la ce ați mâncat zilele astea. Ficatul vostru, însă, cu siguranță simte efectele și nici perioada de Revelion nu este diferită. Așa că o cură de 3 zile de detoxifiere va fi o binecuvântare pentru organism și vă ajută să dați jos și câteva kg, 3-4 în funcție de organism. Veți arăta mai bine în rochii mulate plus că faceți loc pentru kg pe care le veți pune în primele zile ale anului. :))

Iată și cura:

ZIUA 1
Mic dejun: Suc din 2-3 grapefruit-uri în care puneţi o lingurinţă de spirulină, pe care o cumpărați de la farmacie. O ceaşcă de ceai de plante, cu miere.

Prânz: O salată mare din castraveţi, roşii, ardei roşu, ardei galben, ţelină, morcovi, ridichi, broccoli şi multe frunze de pătrunjel, cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie plus un pahar de suc din 2 portocale, 1 măr, 2 morcovi, 1-2 cm de rizom crud de ghimbir, tulpină de ţelină.

Cină: o salată din sfeclă roşie, ceapă, usturoi, untişor, salată, andive, mentă, cu ulei de măsline plus un suc făcut la blender dintr-o jumătate de ananas proaspăt şi o felie de pepene galben.

ZIUA 2
Mic dejun: 150 ml de iaurt, magiun de Topoloveni şi 300 de ml de apă plată cu zeama de la o jumătate de lămâie.

CITEȘTE ȘI Dietă rapidă ca să încapi în rochia de Revelion după masa de Crăciun

Gustare: Făcută la blender din: 2-3 morcovi, jumătate de tulpină de ţelină, jumătate de lămâie verde, 5-6 miezi de nucă, o ceşcuţă de stafide. Amestecul îl diluați cu apă plată.

Prânz: Salată de seminţe crude de dovleac, de floarea soarelui, morcov ras, ardei roşu şi galben, roşii, ridichi, rondele de ţelină, cu vinegretă obţinută din ulei de măsline cu zeamă de lămâie, plus un ceai de mentă.

Gustare: o banană şi un suc făcut la blender din 2-3 piersici sau nectarine, o legătură de mentă proaspătă, o linguriţă de magiun de Topoloveni.

Cină: Legume la grătar, roşii, ardei, fenicul, dovlecei, ciuperci, ceapă, vinete, cartofi dulci. Se pot stropi cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie.

ZIUA 3
Mic dejun: Salată de fructe din pere, mere, struguri, ananas, mango. Iaurt natural cu o linguriţă de fulgi de ovăz şi magiun de Topoloveni, plus o ceaşcă de ceai verde, neîndulcit şi un pahar de suc la blender din 1-2 pere, o ceaşcă de zmeură şi una de căpşuni.

Prânz: Supă rece din roşii, ceapă, usturoi, castraveţi, andive, pătrunjel frunze şi rădăcină, morcov, piper negru, toate măcinate, cu pâine integrală, plus ceai verde, neîndulcit.

Gustare: un fruct proaspăt (măr, pepene, cireşe, pară, zmeură etc.)

Cină: Paste din grâu dur preparate "al dente", cu ulei de măsline şi sos pesto cu busuioc. Mai puteți mânca și puţină brânză proaspătă, cu seminţe de pin, cu salată din ardei, roşii, ceapă, usturoi cu ulei de măsine şi zeamă de lămâie verde.

2. Punem puțin fundul la muncă

Adică facem exerciții cardio, pentru tonifiere, pe de o parte, dar și pentru încă 1-2 kg în minus.

Dacă faceți zilnic exerciții vă garantez că, în primul rând, vă veți simți mai frumoasă, nu doar că veți arăta mai bine. Încrederea în sine face 90% din valoarea unei ținute. Aceeași rochie poate arăta banal sau fabulos în funcție de CUM este purtată.

3. Hidratați-vă și odihniți-vă

2 l de apă sau ceai pe zi și 6-8 ore de somn pe noapte vor spori exponențial rezultatele exercițiilor și ale detoxifierii. Și pielea va fi mai luminoasă și mai frumoasă.

VEZI ȘI Excese alimentare și balonare. Riscuri ascunse care pot ucide

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel