Data publicării:
Dieta Paulei Seling. Cum se menţine în formă cântăreaţa
Paula Seling a dezvăluit cum reuşeşte să se menţină în formă şi să arate atât de bine, deşi are 40 de ani.
Paula Seling spune că a renunţat complet la carne şi la toate produsele de origine animală. Cântăreaţa mănâncă acum foarte multe crudităţi.
"Una dintre deciziile cele mai bune în ceea ce privește sănătatea mea a fost să renunț la carne de orice fel și, mai recent, la toate produsele de origine animală. Ma simt perfect, mănânc cruditați mai mult de 60% din mesele pe care le consum și nu m-am simțit niciodată mai plină de energie. Nu e un proces ușor, dar m-a ajutat faptul că m-am obișnuit să mănânc o salată mare la fiecare masă.
Iar documentarele „What the Health" și „Forkes over Knives" precum și cartea „Studiul China" , m-au făcut să înțeleg mai multe. M-am adresat unui nutriționist care mi-a explicat, precum spune și în documentar, ca 'nevoia' noastră de proteina animală este un mit și că, în dieta omnivoră, de cele mai multe ori lipsesc fibrele, vitaminele, venite din plante. Omul modern consumă prea puțin plante și prea mult carne, ouă, lapte", a explicat Paula Seling pe contul de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News