Data actualizării:
Data publicării:

„Dieta cu dopamină”, trendul care a luat cu asalt rețelele sociale. Cum îți iei energie în schimbul kilogramelor pierdute

Autor: Liana Ganea | Categorie: Viral
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

„Dieta cu dopamină” câștigă tot mai multă popularitate pe internet. De fapt, se referă la o serie de activități menite să aducă mici plăceri și să îți îmbunătățească starea de bine pe parcursul zilei.

Fă doar ce-ți aduce plăcere! Asta ne sfătuiesc specialiștii să facem, mai cu seamă dacă avem în plan să pierdem și niște kilograme. Cu cât ești mai fericit și mai liniștit cu atât slăbești mai mult și mai sănătos. Câteva zile fără rețele sociale, fără stres, fără gălăgie... doar tu cu tine... pot face minuni! Desenează, privește la serialul preferat, mănâncă o prăjitură bună (nu două!), mângâie-ți pisica, plimbă-ți câinele o oră în parc, savurează un ceai, citește din cartea pe care n-ai deschis-o niciodată, dansează singură în casă, ridică greutăți dacă te simți bine când faci asta, gătește ceva bun, șterge praful dacă te relaxează, dă o tură cu bicicleta, aprinde o lumânare parfumată, mănâncă un morcov și concentrează-te pe mestecat și fiecare înghițitură, mergi la shopping de haine și cosmetice, vorbește cu un prieten bun, fă-ți liste cu ce-ți dorești în viață... toate aceste activități ar trebui să-ți creeze o stare de bine și, culmea, să te ajute să arzi calorii mai repede. Se întâmplă pentru că dopamina, hormonul fericirii și stării de bine, grăbește metabolismul și intensifică arderile. E demonstrat științific. Practic, slăbești și te și energizezi în același timp. Ai două câștiguri: dai jos din grăsime și te alegi cu un tonus de zile mari.

Nu e obligatoriu să faci sport dacă nu te simți în stare. Regula e simplă: faci DOAR ce-ți place! Și corpul tău va trece instant "la acțiune". Balonarea, inflamația de sub piele, fața umflată, cearcănele, ochii obosiți și picioarele grele vor deveni istorie după doar câteva săptămâni de "detox mental".

O dietă care nu e... dietă

Dieta cu dopamină este un concept popularizat recent care se concentrează pe activități și alegeri menite să stimuleze producția de dopamină, neurotransmițător asociat cu plăcerea și recompensa. De fapt, nu este o dietă în sensul clasic, ci o abordare holistică ce încurajează adoptarea unor obiceiuri sănătoase și plăcute pentru a îmbunătăți starea de bine generală.

Această "dietă" implică angajarea în activități care aduc bucurie, cum ar fi hobby-uri, sporturi sau petrecerea timpului cu cei dragi, având ca scop stimularea sentimentului de satisfacție și fericire. Dieta promovează și consumul de alimente sănătoase, bogate în nutrienți care sprijină sănătatea creierului, precum fructele, legumele, nucile, semințele și peștele. Aceste alimente pot ajuta la creșterea nivelului de dopamină și a altor neurotransmițători.

@emmamazur_ Life hack: don’t wait for the holiday, create that holiday feeling everyday. #dopamine #dopaminemenu #lifehack #hack #wellness #mindset #growth ♬ EP 157 note to self by payton sartain podcast - Payton Sartain

În plus, este recomandat să se limiteze consumul de zahăr, cafeină, alcool și alte substanțe care pot provoca fluctuații în nivelul de dopamină și pot afecta starea de bine. Practicile de mindfulness și meditația contribuie de asemenea la îmbunătățirea stării de spirit și la reducerea stresului, favorizând o eliberare mai constantă de dopamină. Stabilirea de obiective realizabile și celebrarea micilor succese poate stimula sentimentul de împlinire și recompensa, contribuind astfel la creșterea nivelului de dopamină.

@ana.luchen Dieta de dopamina #analuchen #dopamina #dopamine #dipendente #stiaica #curiozitati #adhd #autism #consumism ♬ Paris - Else

Această „dietă” nu doar că promovează sănătatea mentală și fizică, ci și o abordare mai conștientă a vieții. Prin îmbunătățirea stării de bine și a fericirii la modul general, dieta cu dopamină devine  astfel un instrument valoros pentru a face față stresului cotidian. Și, da, și pentru a scăpa rapid de câteva kilograme!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel