"Soţia sa, cele trei fiice, familia, agentul, colaboratorii şi casa sa de discuri anunţă cu durere brutala dispariţie a lui Didier Lockwood în anul celei de-a 63-a aniversări", indică un comunicat transmis de agentul său AFP.
Cu o noapte înainte de decesul său, muzicianul participase la un concert susţinut într-o sală de jazz pariziană, Bal Blomet.
Didier Lockwood a fost căsătorit cu soprana franceză Patricia Petibon.
Scurtă biografie
Considerat fiul spiritual al violonistului Stéphane Grappelli, care a cântat alături de Django Reinhardt, Didier Lockwood a fost un mare reprezentant al jazzului francez cunoscut în întreaga lume datorită carierei sale în care a susţinut aproape 4.500 de concerte şi a înregistrat peste 35 de discuri.
"Foarte generos şi comunicativ, el va lipsi prietenilor săi, muzicii, tuturor copiilor pe care voia să-i lumineze cu pasiunea sa", a declarat pentru AFP ministrul Culturii din Franţa, Françoise Nyssen. "El îşi dorea o muzică fără frontiere, în mod aprioric", a adăugat ministrul.
Născut la 11 februarie 1956 în Calais, în nordul Franţei, fiul unui profesor de muzică, Didier Lockwood a început să fie interesat de improvizaţie datorită fratelui său mai mare, Francis, pianist de jazz, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită