Didier Drogba şi-a anunţat retragerea
Didier Drogba, fostul atacant al echipei de fotbal Chelsea Londra şi cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Cote d'Ivoire, şi-a anunţat retragerea din activitate, la vârsta de 40 ani, după o carieră prolifică de două decenii, informează agenţia DPA.
"Vreau să le mulţumesc jucătorilor, antrenorilor echipelor şi suporterilor pe care i-am întâlnit şi care au făcut din această carieră ceva foarte special. Un mare mulţumesc, din adâncul inimii, familiei mele, 'echipa mea personală', care m-a susţinut pe parcursul întregii mele cariere, atât în momentele bune, cât şi în cele rele", a scris Drogba într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
Fotbalistul ivorian a înscris 164 de goluri în 381 de meciuri disputate pentru Chelsea, fiind cel mai prolific jucător străin din istoria grupării de pe Stamford Bridge, cu care a câştigat patru titluri în Premier League, precum şi Liga Campionilor (în 2012). De asemenea, el a adunat 104 selecţii în naţionala ţării sale, pentru care a marcat 65 de goluri şi alături de care a participat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale, disputând totodată două finale (pierdute) în Cupa Africii pe Naţiuni.
Drogba, care a mai evoluat în Franţa (Le Mans, Guingamp, Olympique Marseille), China (Shanghai Shenhua), Turcia (Galatasaray) şi Canada (Montreal Impact), a petrecut ultimele 18 luni ale carierei sale la Phoenix Rising, echipa americană la care deţine şi rolul de coproprietar. El a disputat ultimul său meci pe 8 noiembrie, când Rising s-a înclinat la limită în faţa formaţiei Louisville City (0-1), în finala Ligii secunde a Statelor Unite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News