Diaspora, principalul promotor al tradițiilor și obiceiurilor. Daniela Floroian: "Trebuie sprijiniți de noi de acasă cu tot ceea ce este posibil" - VIDEO
Românii din diaspora sunt principalii promotori ai tradițiilor și obiceiurilor pe meleaguri străine, acesta fiind motivul pentru care proiectele de valoare trebuie sprijinite și promovate, spune Daniela Floroian, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Județene "Lucian Blaga" din Alba.
Românii din diaspora păstrează legături puternice cu țara, chiar și atunci când distanțele și noile realități sociale își fac simțită prezența. Pentru mulți dintre ei, tradițiile și obiceiurile reprezintă liantul care îi leagă de rădăcinile lor, fiind un mod esențial de a-și menține identitatea culturală vie. În acest context, instituțiile de cultură din România au început să joace un rol activ în consolidarea acestor punți, sprijinind promovarea culturii românești peste hotare.
"Diaspora este principalul promotor al tradițiilor și obiceiurilor noastre, pentru că degeaba ne dorim noi să ducem acolo tradiții și obiceiuri românești, dacă membrii diasporei nu doresc acest lucru. S-a vorbit în cadrul dezbaterii despre faptul că deja sunt acolo două, trei generații de români născuți acolo, de români care mai au puțin contact cu țara, doar dacă mai au rude aici, sau poate nici așa. Și atunci, este de dorit ca promovarea să vină, în primul rând, din partea lor, din partea celor de acolo, bineînțeles, sprijiniți de noi de acasă cu tot ceea ce este posibil.
În acest sens, noi, ca instituție publică de cultură, am făcut câțiva pași înspre diasporă, nu neapărat prin prezența noastră fizică acolo, ci prin intermediul cărții și al unor proiecte culturale care au făcut în așa fel încât funcțiile acestea despre care vorbeați să existe real între noi și ONG-uri. În general, cu ONG-urile am colaborat, dar și cu câteva instituții abilitate", a spus Daniela Floroian, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în cadrul dezbaterii "România, un loc al diversității și al valorilor".
Proiectul "România Tradițională"
"Un pas foarte important s-a făcut acum patru ani, când, pentru că ne-am dorit să ducem tradițiile și obiceiurile noastre acolo, în mijlocul românilor care trăiesc în afara țării, am primit cu bucurie sarcina de a proiecta un proiect cultural pe tema tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, pe care l-am numit „România tradițională”. Proiectul acesta a avut un succes extraordinar și este unul foarte diversificat, în sensul că atinge toate ramurile creației tradiționale, nu doar spectacolul. Știu că spectacolul este cel mai bine primit, și așa cum au menționat doamnele dinaintea mea, și gastronomia tradițională.
Dar ne-am concentrat și pe valorificarea cât mai amplă a tot ceea ce înseamnă tradiție, meșteșuguri, românitate, obiceiuri străvechi. Colega mea de la Cugir, Diana Dobrean, a vorbit înaintea mea și am pornit în acest proiect „România tradițională” chiar de la strămoșii noștri daci. Chiar și acest aspect l-am valorificat și l-am pus în scenă pentru românii din afara granițelor, pentru că, de fapt, acolo este rădăcina poporului român", mai spune Floroian.
ȘtiriDiaspora a organizat dezbaterea "România, un loc al diversității și al valorilor"
ȘtiriDiaspora a organizat a cincea ediție a dezbaterii "Tradiții românești în diaspora", intitulată "România, un loc al diversității și al valorilor". Evenimentul a fost transmis LIVE pe platformele DCNewsTV, DCNews și ȘtiriDiaspora, dar și paginile de Facebook și canalele YouTube ale acestora.
Dezbaterea a abordat teme precum rolul centrelor de cultură în promovarea tradițiilor și obiceiurilor, reflectarea celor mai reprezentative tradiții din diferite regiuni ale României în diaspora și principalele provocări în păstrarea tradițiilor românești în străinătate.
Totodată, am vorbit despre măsurile pe care le pot lua autoritățile române pentru a sprijini comunitățile din diaspora în conservarea tradițiilor, dar și despre modul în care percep tinerii din diaspora tradițiile regionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News